Home Actualitate Asfalt turnat pe zeci de kilometri  de drumuri județene

Asfalt turnat pe zeci de kilometri  de drumuri județene

Programul de întreținere a drumurilor județene prin turnare de covoare asfaltice asumat de conducerea Consiliului Județean Botoșani în momentul aprobării bugetului pe 2021 a fost finalizat.

„Așa cum am promis, în acest an, s-au turnat covoare asfaltice pe patru sectoare importante a rețelei de drumuri județene din Botoșani. În ciuda faptului că am avut acces foarte târziu la banii alocați pentru drumurile județene din cauza contestărilor repetate a bugetului făcute de către Prefectură, am găsit soluțiile pentru deblocarea situației și să onorăm promisiunile făcute. Am viabilizat DJ 298, Dumeni – Dragalina – 5,25 km, DJ 208C, Mesteacăn – Vorona – 5,3 km și DJ 292, Vorniceni – Săveni – 15,75 km. De asemenea, pe sectorul de DJ 208D, Bucecea – limită județ Suceava, s-au turnat două straturi de asfalt. În paralel, s-au plombat sectoarele de drumuri județene care necesitau intervenții de urgență. Vom continua cu plombările acolo unde este cazul, atâta timp cât vremea va mai permite”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta, care are în atribuții coordonarea Direcției Județene de Drumuri și Poduri, a apreciat că lucrările efectuate sunt de calitate.

„Punem accent pe calitate, pentru că ne dorim drumuri bune. Eforturile pe care le facem pentru a îmbunătăți infrastructura județului sunt mari, dar așa creăm premisele dezvoltării județului”, a declarat Dorin Birta.

Pe de altă parte, de la sfârșitul săptămânii trecute a demarat programul de realizare a marcajelor rutiere pe drumurile județene.

„Ne-am propus în acest an să facem marcaje pe 100 de kilometri de drum. Este vorba de marcaje noi pe drumurile care au fost reabilitate prin turnarea de covoare asfaltice, dar și de refacerea marcajelor acolo unde acestea nu se mai disting bine. Pe drumurile cu circulație intensă, respectiv Botoșani – Vorona – Tudora și Flămânzi – Prăjeni – Plugari, marcajele vor fi făcute atât axial, cât și longitudinal, pentru delimitarea exterioară a părții carosabile. Anul viitor vom extinde acest tip de marcaj, pentru că vrem drumuri bune și cât mai sigure”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Exit mobile version