Asistent virtual de conversaţii la ANI, ajutor pentru cei care depun declaraţiile de avere şi interese

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că a lansat „Asistent e-DAI”, un Chatbot dedicat utilizatorilor platformei e-DAI pentru completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese (https://dai.integritate.eu/).

Conform unui comunicat ANI, asistentul virtual e-DAI este o soluţie de AI (inteligenţă artificială) conversaţională, care vine în întâmpinarea persoanelor interesate de informaţii referitoare la înregistrarea şi logarea în platforma e-DAI. De asemenea, asistentul virtual oferă şi informaţii referitoare la sistemul de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese, dialogând în timp real cu deponenţii.

Tehnologia pe care se bazează „Asistent e-DAI” este o platformă conversaţională low-code, care permite entităţilor să automatizeze comunicarea cu persoanele interesate cu ajutorul asistenţilor virtuali inteligenţi. Aceasta este implementată cu succes în rândul organizaţiilor din diferite medii, cum ar fi bănci, unităţi medicale, companii de asigurări şi de utilităţi.

Modul de utilizare a chatbot-ului „Asistent e-DAI”:

  • Persoana interesată adresează o întrebare prin chatbot;
  • Chatbot-ul asociază întrebarea cu un răspuns;
  • În situaţia în care chatbot-ul nu generează o soluţie la întrebarea formulată, aceasta din urmă este stocată, fiindu-i alocat ulterior un răspuns;
  • În cazul expus anterior, persoanei interesate îi este recomandat să revină în scurt timp cu întrebarea respectivă pentru a primi răspunsul aşteptat.

ANI recomandă utilizatorilor ca, în perioada imediat următoare, să adreseze prin asistentul virtual cât mai multe întrebări, pentru ca „Asistent e-DAI” să ofere răspunsuri la o selecţie complexă de întrebări referitoare la utilizarea platformei e-DAI.

„Asistent e-DAI” este disponibil pe platforma e-DAI (https://dai.integritate.eu/), la accesarea secţiunilor Înregistrare persoană responsabilă (https://login.integritate.eu/prrequest/1) şi Autentificare în platforma e-DAI (https://login.integritate.eu/login).

ANI reaminteşte că pe 15 iunie 2022 este data limită la care persoanele prevăzute la art.1, alin.(1) din Legea nr.176/2010 (https://bit.ly/3PelSWq), pot depune declaraţiile de avere şi de interese anuale.

Totodată, începând cu data de 1 ianuarie 2022, declaraţiile de avere şi de interese (DA/DI) se completează şi se transmit Agenţiei Naţionale de Integritate exclusiv prin sistemul electronic e-DAI.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022, Agenţia Naţională de Integritate nu mai primeşte declaraţii de avere şi de interese în format hârtie, iar toate declaraţiile depuse astfel vor fi restituite destinatarilor, considerându-se a fi nedepuse în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit OUG 127/15.12.2021, declaraţiile de avere şi de interese se completează şi se transmit electronic prin sistemul e-DAI, certificate cu semnătură electronică calificată. În situaţia în care deponentul nu deţine încă o astfel de semnătură, acesta poate, doar pe parcursul anului 2022, completa şi transmite declaraţiile scanate prin platforma e-DAI, semnate olograf.

Persoanele responsabile prevăzute de art. 5, alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care nu deţin semnătură electronică calificată o pot solicita cu titlu gratuit Agenţiei, prin intermediul e-DAI. Emiterea certificatului de semnătură electronică se va face printr-un proces online, exclusiv pentru persoana responsabilă, conform Manualului pentru obţinerea şi utilizarea semnăturii electronice (https://dai.integritate.eu/docs/manual_semnatura.pdf). Valabilitatea certificatului de semnătură electronică este de un an de la data activării.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.