Pe siteul Senatului se anunta ca, pe ordinea de zi se afla mai multe proiecte ale caror termene de adoptare tacita vor fi depasite saptamana viitoare.
In conditiile in care actualii parlamentari se afla in vacanta electorala, nemaiavand programata nicio sedinta de plen, proiectele vor fi declarate ca fiind aprobate in prima sedinta de plen a viitorului Senat, in care vor fi dezbatute propuneri legislative.
Printre aceste proiecte se afla si cel initiat de deputatul Marton Arpad, proiect al carui termen de adoptare tacita se implineste pe 5 decembrie, si care, pe scurt, ”interzice limitarea vitezei sub 50 de km pentru autovehicule la intreaga localitate, adica de la indicatorul ce anunta intrarea intr-o localitate pana la indicatorul de iesire din localitate”.
Un alt proiect legislativ, cel initiat de deputatul Florin Gheorghe, are termen de adoptare tacita lunea viitoare. Acest proiect isi propune sa modifice felul in care se poate obtine permisul auto, prin introducerea a doua probe suplimentare: condus in poligon si traseu pe timp de noapte.
„Am propus ca probele de examinare pentru obtinerea permisului sa fie 4 si nu 2 cum sunt in prezent. Astfel, pentru a obtine permisul de conducere, vor fi obligatorii atat proba teoretica, cat si trei probe practice: proba de condus in poligon, proba practica de traseu in localitate si proba practica pe timp de noapte. Am toata increderea ca si colegii parlamentari vor constientiza faptul ca o asemenea modificare legislativa este un imperativ si ca trebuie sa o adoptam cat mai curand” a explicat initiatorul proiectului.
Si tot referitor la schimbarile pregatite legislatiei rutiere, un proiect de lege, initiat de Luminita Adam-Pachel, Vasile Iliuta, Ion Melinte, Ioan Munteanu, Aurel Niculae si Sorin Teju Sorin, prevede ca atunci cand un sofer contesta amenda primita, dosarul sa fie preluat de instanta pe raza careia isi are domiciliul. Asta in conditiile in care, la ora actuala dosarul este trimis instantei din zona unde a fost savarsita abaterea.