Au inceput selectiile pentru copiii si adolescentii supradotati

Centrul Gifted Education a inceput selectia, pana in data de 30 septembrie 2014, pentru Scoala de Excelenta, prima scoala dedicata in exclusivitate copiilor supradotati (4-13 ani) si adolescentilor cu abilitati inalte (13-18 ani).

Programul academic face parte din cel mai amplu proiect realizat in Romania, dar si pe plan international, de sustinere a copiilor supradotati, si a fost lansat in tara noastra in 2010.

In acelasi an, 835 de copii din Romania au fost testati in cadrul Proiectului Pilot de Testare a Inteligentei copiilor la nivel international, iar 40% dintre acestia (338 de copii) au fost identificati cu intelect superior.

Totodata, acelasi studiu a aratat ca 63% din participantii la testarea internationala au obtinut scoruri ce ii situeaza in primii 5-10% dintre copii de aceeasi varsta, ceea ce denota un intelect de nivel superior sau capacitati intelectuale peste medie.

Procentul este cu atat mai important cu cat acesta semnalizeaza nevoia educatiei diferentiate si a unor politici educationale care sa sustinta valorificarea potentialului inalt al acestor copii, conform Recomandarii 1248/1994 a Parlamentului European si a Legii 17/2007 care prevede educatia copiilor si tinerilor cu potential inalt.

Selectia consta intr-o serie de teste internationale, o evaluare comportamentala si interviuri, pentru copiii de peste 5 ani, iar pentru grupa 4-5 ani, selectia consta intr-un test international si un interviu.

Odata admisi la Scoala de Excelenta, copiii vor beneficia de un continut avansat al curriculei, de folosirea de metode de invatare accelerata si invatare rapida, de utilizarea abilitatilor inalte de gandire, a gandirii critice, globale, holistice, implicarea tuturor inteligentelor multiple si a tuturor simturilor in invatare, invatarea prin dezbatere, dialog, grupuri de discutie si centrarea educatiei pe practica, in proportie de 90%.
 
In acest an, datorita numeroaselor solicitari primite, Centrul Gifted Education a lansat si primul programul academic pentru adolescentii gifted. Acestia vor avea posibilitatea sa-si dezvolte capacitatile de autocunoastere, de constientizare a propriului potential, sa-si dezvoltate capacitatea de interactiune pozitiva, dar si capacitatea de autoasumare a responsabilitatilor sociale.   Inscrierile se pot face pe website-ul www.giftededu.ro.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.