Conducerea unei societati botosanene este foarte deranjata de felul cum unii cetateni isi parcheaza autoturismele.
Nu de alta, dar din cauza celor care parcheaza masinile la voia intamplarii, angajatii societatii nu-si pot face treaba in conditii normale.
Reprezentantii Urban Serv se arata nemultumiti ca in unele zone ale municipiului masinile care incarca gunoiul de pe platformnele special amenajate pentru a-l transporta nu au acces la spatiile respective.
Mai exact, intrarile la platformele pentru depozitarea gunoiului sunt blocate de unele autoturisme parcate in zonele respective, astfel ca angajatii de la salubrizare veniti cu utilajele pentru golirea containerelor trebuie sa atepte uneori zeci de minute pana apar proprietarii autoturismelor care le blocheaza accesul la platforme.
„Am apelat la ajutorul Politiei Locale, pentru ca astfel de situatii, in care ne este blocata intrarea utilajului spre platforme, ne creeaza prejudicii in activitate. Oamenii nostri pierd timp in loc sa-si faca treaba eficient. Uneori stau si dupa program, ajung sa faca ore suplimentare pe care noi suntem nevoiti sa le platim dupa legislatie, din cauza modului in care inteleg unii botosaneni sa-si parcheze masinile”, a declarat Simion Drelciuc, directorul Urban Serv Botosani.