Barajul de la Vârfu Câmpului, prioritate națională

Guvernul a aprobat declararea obiectivului de investiţii „Amenajarea complexă Vârfu Câmpului pe râul Siret, judeţele Suceava şi Botoșani”, drept proiect major de importanţă naţională în domeniul gospodăririi apelor, precum şi instituirea unei derogări.

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a anunțat, entuziasmat, vestea deblocării situației de la barajul Vârful Câmpului.

„Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, mi-a scris atât: “Aprobat”, știind foarte bine cât de mult așteptam această veste, a deblocării situației complicate de la barajul Vârfu Câmpului. Un proiect complex și vânat politic doar la nivel declarativ, fără continuitate, fără fapte.

A fost un moment de maximă împlinire pentru mine, care m-a făcut să îmi reamintesc de ce am făcut pasul în administrație, respectiv în lumea politică. Când văd că eforturile mele nu sunt în zadar și începe ușor-ușor să prindă contur tot ceea ce mi-am propus, mi se confirmă un lucru: doar omul poate sfinți locul! Trebuie doar să îți dorești și să înțelegi ce înseamnă simțul datoriei față de comunitate. Mulți vorbesc despre această datorie de a te pune în serviciul comunității, însă înțelegerea acestei noțiuni lipsește de multe ori cu desăvârșire.

Este absolut necesar ca lucrările la barajul de la Vârfu Câmpului să fie reluate și tot ce este în proiect să devină palpabil! Este un proiect de o imensă importanță pentru Botoșani și știm cu toții câtă nevoie este în județ de apă! Avem datoria să facem tot ce se poate, astfel încât coșmarul secetei din această vară să nu se mai repete.

Alături de sprijinul și implicarea celor care, la fel ca și mine, au încredere că Botoșaniul poate mai mult, am convingerea că ne așteaptă multe lucruri bune în lunile ce vor urma!

Îi mulțumesc lui Mircea Fechet și tuturor celor de la București care au înțeles că binele Botoșaniului este mai important decât orice joc politic”, a declarat președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.