Beciurile din CENTRUL VECHI al municipiului Botoșani, reabilitate cu bani europeni

Primarul Cătălin Flutur a anunțat că finanțarea va fi făcută prin prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020.

Proiectul va fi implementat în parteneriat cu administrația locală din Ivano-Frankivsk (Ucraina) și va avea o valoare de 842.000 de euro.

„Noi ne-am propus aici reabilitarea beciurilor din Centrul Vechi. Încercăm să le dăm o altă destinație, să fie vizitate. În primul rând, noi nu avem o cartografiere a lor, ceea ce este cel mai important, pentru că nu am avut posibilități tehnice să le cartografiem, să știm câte sunt, unde sunt. Pe noi ne ajută pentru că este o zonă fierbinte pentru noi. Ştiți bine că am avut evenimente neplăcute în Centrul Vechi cu surpări”, a spus Cătălin Flutur.

În zona istorică a municipiului Botoșani există hrube construite pe trei niveluri, cu o valoare istorică foarte mare.

Centrul Vechi al municipiului Botoșani cuprinde aproximativ 60 de clădiri declarate monumente istorice, fiind considerat o colecție de clădiri „simbol” care îmbină aproape perfect istoria și modernismul. Are o vechime de peste 100 de ani și este singurul ansamblu arhitectural de acest tip din județele Moldovei.

Ansamblul Centrului Vechi este ridicat la sfârșitul secolului al XVIII-lea pe o structură complexă de beciuri boltite, dispusă pe două niveluri și executate din piatră. Se pare că beciurile datează din perioada medievală, fiind folosite atât ca spațiu de depozitare a mărfurilor pentru comercianții din zonă, cât și pentru refugierea populației în timpul năvălirilor.

Clădirile, construite după modelul celor din Leipzig, sunt cu parter și etaj. Spațiile boltite de la parter aveau și au și astăzi rol comercial, iar etajul era și este utilizat ca locuințe.

Centrul Vechi al Botoșaniului a fost devastat în urma unui mare incendiu care a avut loc pe 3 iunie 1887. Atunci a fost afectată puternic Strada Mare, care era artera comercială principală a târgului. Focul a ars foarte multe prăvălii armenești, evreiești sau românești, locuințe și magazine la modă în acea perioadă. După incendiu, locul construcțiilor din lemn a fost luat de altele, din zid, cărămidă, piatră, cea mai mare parte a acestora existând și astăzi. Procesul de refacere a zonei a avut loc cu contribuția esențială a comunității evreiești, care număra la acea vreme peste 10.000 de membri.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.