BISERICA „VOVIDENIA”, singura biserica de mir din judetul Botosani care detine Sfinte Moaste pentru inchinare!

Va fi adusa pentru totdeauna Racla cu Moastele Ecaterina, Efrem cel Nou, Ioan Rusu si sf. Ierarh Ignatie.

Veste mare pentru enoriasii din municipiul Botosani. Sambata, 10 iunie 2017, Inalt Prea Sfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei va fi prezent la Biserica „Vovidenia” din Botosani, unde, impreuna cu un sobor de preoti si protopopul Lucian Leonte, IPS Teofan va oficia incepand cu ora 18.00, Slujba Vecerniei si Litia in cinstea Duminicii Tuturor Sfintilor.

Cu acest prilej se va sfinti si Racla cu Moastele Sfintilor Ecaterina, Efrem cel Nou, Ioan Rusu si sf. Ierarh Ignatie, care va ramane in lacasul de cult pentru totdeauna.

Sfintele moaste au fost aduse din Grecia cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, cu aprobarea IPS Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cu bunavointa IPS MELITON, mitropolit al bisericii ortodoxe elene de Maraton (care a trecut la cele vesnice anul trecut) si cu ajutorul pr. Protopop Lucian Leonte.

O contributie importanta o au si cativa crestini ortodocsi care au dorit sa isi pastreze anonimatul.

„Aceste sfinte moaste sunt insotite de documente care atesta autenticitatea. A fost o dorinta a noastra mai veche, iar demersurile au durat cativa ani. Aceasta este bucuria pe care ne-o face Maica Domnului prin Sfinti in ajunul Duminicii Tuturor Sfintilor, pe care o sarbatorim pe 11 iunie. Este o binecuvantare pentru toti crestinii de acum si pentru generatiile urmatoare”, a spus pr. Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia din Botosani.

Racla a fost confectionata in atelierele patriarhiei din alama, argint si argint aurit si poarta emblema Patriarhiei Romane, iar Sfintele Icoane sunt din email.

Biserica Vovidenia este, astfel, singura biserica de mir din judetul Botosani care detine Sfinte Moaste pentru inchinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.