Botosani: A reinceput constructia noului CET

Odata cu cresterea temperaturilor exterioare a reinceput lucrul la constructia noului CET al municipiului Botosani. Firma care a semnat contractul de modernizare a sursei de producere a energiei, a reluat  constructia in care vor functiona cele doua motoare noi de producere in cogenerare a energiei termice si electrice.

Echipamentele au fost livrate in aceasta iarna de catre liderul mondial pe piata motoarelor pe gaz, GE Jenbacher AG. Impresionante ca avantaje, caracteristici si dimensiuni, cele doua motoare reprezinta o premiera mondiala absoluta in domeniu, raspunzand cererii globale de crestere a eficientei energetice.
Conform proiectului din fonduri europene, implementat de Primaria Municipiului Botosani, motoarele vor fi completate in lunile viitoare de doua cazane de apa fierbinte (CAF), cu o capacitate de 45 de gigacalorii fiecare, cu arzatoare mixte gaz-pacura, precum si de instalatiile auxiliare.
Programata sa inceapa a functiona in mai, anul curent, noua centrala termica si electrica a municipiului Botosani va fi o investitie de ultima ora la nivelul Uniunii Europene, importanta pentru serviciile de utilitate publica puse la dispozitia populatiei de catre municipalitatea botosaneana.
„In conditiile actuale de piata, cresterea eficientei este esentiala datorita cresterii costurilor energiei electrice si in acelasi timp a reducerii substantiale a emisiilor poluante in mediul inconjurator, cerinta imperioasa a Uniunii Europene. In acelasi timp, fata de modelul anterior al producatorilor austrieci, noul motor JMS 624 GS-N.LC (versiunea HO2) creste cu aproximativ 10% puterea electrica produsa, de la 4 MW la 4.4 MW electrici, lucru care ne va permite sa practicam tarife accesibile la energia termica”, este declaratia lui Ion Diaconu, directorul general al SC Modern Calor SA.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.