Home Actualitate BOTOSANI: Conflict intre presedintele CJ si seful pietelor

BOTOSANI: Conflict intre presedintele CJ si seful pietelor

Presedintele CJ Botosani, Florin Turcanu, s-a suparat pe seful pietelor din municipiu dupa ce a primit foarte multe plangeri din partea celor care vand in piete.

Masurile restrictive luate de conducerea pietelor au fost puse, se pare, pe seama cerintelor venite de la presedintele CJ. Comerciantii nemultumiti de masurile restrictive impuse in ultima vreme in organizarea Pietei Centrale au fost informati de catre Florin Turcanu ca nu are nicio implicare in aceste masuri.

Ca urmare a semnalarii de catre o parte a comerciantilor din Piata Mare a municipiului Botosani a faptului ca masurile restrictive luate de noua conducere a pietei s-ar datora solicitarilor presedintelui CJ, Florin Turcanu a precizat ca pietele si oboarele din municipiul Botosani nu sunt administrate si nu se afla in subordinea CJ si nici a uneia dintre institutiile subordonate Consiliului Judetean.

„Pietele si oboarele din municipiul Botosani sunt administrate de SC Urban Serv SA, societate din subordinea Consiliului Local Botosani si a primarului Ovidiu Portariuc”, a precizat Florin Turcanu.

In procesul de numire a noului sef al pietelor, Iustinian Bozi, sefii CJ nu au nicio implicare, deoarece nu le permite legislatia, spun acestia.

„Masurile de reglementare a activitatilor aferente Pietei Mari din Botosani sunt exclusiv de competenta noului sef al pietelor si a superiorilor sai ierarhici din cadrul SC Urban Serv si din Primaria Botosani”, a mai explicat presedintele CJ.

Florin Turcanu i-a solicitat noului sef al pietelor sa nu dezinformeze comerciantii, dupa ce la urechile sale au ajuns nemultumirile oamenilor carora li s-a spus ca masurile restrictive impuse de noul sef al pietei ar fi fost urmarea cerintelor presedintelui CJ.

Exit mobile version