Atentie la consumul de ciuperci din padure! Unele persoane au ajuns la spital in ultima saptamana, dupa ce au consumat ciuperci, cu toate ca spun cu tarie ca sunt cunoscatori ai ciupercilor bune de consum si a celor otravitoare.
„Am avut vreo trei cazuri, recent. Persoane adulte, care spun ca de ani de zile culeg si prepara ciuperci din padure si nu se pune problema sa nu le cunoasca. Nu li s-a mai intamplat sa aiba probleme de acest fel, dar acum au ajuns la noi cu dureri abdominale, varsaturi, o stare generala rea”, a declarat medicul Petrica Radauceanu, medicul sef al Unitatii de Primire a Urgentelor (UPU) din cadrul Spitalului Judetean „Mavromati” Botosani.
Cele trei persoane care au avut nevoie de ingrijire medicala dupa ce au consumat ciuperci de padure sunt din Cerchejeni si Buimaceni.
Cadrele medicale sunt de parere ca astfel de probleme pot aparea nu neaparat din cauza ciupercilor otravitoare, dar si ca urmare a faptului ca acestea sunt greu digerabile si pot provoca uneori indigestie. Specialistii mai spun ca in unele cazuri sunt insa vinovate mutatiile suferite de ciuperci in ultimii ani, de cand clima a suferit si ea modificari evidente. Astfel, cei care se bazeaza pe faptul ca se pricep la evitarea ciupercilor otravitoare au motive de ingrijorare, diferentele dintre ciupercile comestibile din paduri si cele otravitoare fiind in unele cazuri mai greu de sesizat, ceea ce ar trebui sa-i faca pe consumatori mai precauti.