Botoşani: S-a deschis primul centru de vaccinare din Dorohoi

Autorităţile din judeţul Botoşani au inaugurat, miercuri dimineaţă, 20 ianuarie, primul centrul de vaccinare comunitar din municipiul Dorohoi.

La eveniment au fost prezenţi prefectul Dan Nechifor, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei.

Noul centru va funcţiona la Sala de Sport de pe strada George Enescu nr. 53, urmând să asigure, într-o primă etapă, vaccinarea a 60 de persoane în fiecare zi.

„Este un centru foarte bine organizat. Vaccinarea a început la ora 8.00 fără probleme. Are toate condiţiile. Noi ne dorim să îl facem mai mare şi să mai deschidem încă un flux, să ajungem la 120 de persoane vaccinate pe zi”, a declarat Dan Nechifor pentru agenţia de presă Agerpres.

Acesta a subliniat că există persoane din municipiul Botoşani care s-au programat la Dorohoi pentru a se imuniza.

La Dorohoi mai funcţionează un centru de vaccinare pentru cadrele medicale, deschis în incinta Spitalului Municipal.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.