Opt lideri de sindicat din domeniul sanitar, postal, politie, penitenciar si ambulanta si-au prezentat nemultumirile cu care se confrunta salariatii pe care ii reprezinta in fata prefectului Costica Macaleti.
Astfel, politistii au explicat ca nu au suficient carburant in desfasurarea activitatii dar si ca nu este recompensat serviciul efectuat in zilele libere.
Sindicatul medicilor a atras atentia asupra sporurilor discriminatorii dar si a imbatranirii ingrijoratoare a colectivului de medici din Botosani, ceea ce va duce la o criza acuta de cadre medicale peste cativa ani.
Problema arhivelor zonei industriale a fost din nou adusa in discutie, iar sindicatul de pe ambulanta se confrunta nu doar cu marea problema de personal, ci si cu dificultati tehnice din cauza uzurii ambulantelor, starea drumurilor spre Iasi si Suceava fiind de asemenea pe lista de nemultumiri.
Angajatii din penitenciar, mult prea putini in comparatie cu numarul de detinuti pe care ii au in paza, si-au transmis oferta de munca pe care o reprezinta persoanele incarcerate, solicitand ajutorul prefectului pentru identificarea unor cereri de forta de munca ieftina.
Cele mai grave probleme prezentate par sa vina din directia postei, multi dintre angajatii de aici fiind amenintati cu restructurarea posturilor. Cu un volum prea mare de munca pe care il are fiecare agent postal si cu riscurile pe care le infrunta acesta, angajatii se intreaba acum cum a ajuns aici o institutie care pana in 2008 functiona pe profit.
Pe final, prefectul Costica Macaleti a promis ca va tine cont de propunerile liderilor de sindicat si va cauta solutii de rezolvare.
„Am preluat toate nemultumirile dumneavoastra si vom cauta solutii pe plan local, acolo unde acestea se pot rezolva la acest nivel. In ceea ce priveste legislatia neadecvata cred ca propunerile dumneavoastra ar trebui prezentate in mod direct parlamentarilor de Botosani”, a incheiat prefectul Costica Macaleti.