In urma unei actiuni specifice desfasurate de politistii de frontiera botosaneni, un cetatean moldovean s-a ales cu dosar penal pentru punerea in circulatie a unui autovehicul neinmatriculat, dupa ce a fost depistat la volanul unui autoturism care avea numerele de inmatriculare expirate.
Marti noapte, in jurul orelor 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Stanca s-a prezentat pentru a iesi din tara Ion P., in varsta de 32 de ani, cetatean moldovean, la volanul unui autoturism marca Opel, inmatriculat in Germania.
La controlul documentelor s-a constatat ca numerele de inmatriculare ale autoturismului sunt expirate din 18 martie 2012.
Politistii de frontiera au intocmit pe numele barbatului dosar penal pentru savarsirea infractiunii de „punerea in circulatie pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat sau neinregistrat”, documentele urmand a fi inaintate Parchetului de pe langa Judecatoria Saveni.