Botoșani: Trei tineri morți în urma unui accident rutier

Trei tineri, cu vârste de 21, 22 și 24 de ani, și-au pierdut viața, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Ripiceni, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, un al patrulea tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a suferit o fractură de antebraț, a fost transportat la spital de către echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni.

„Autoturismul în care se aflau cei patru s-a răsturnat pe un câmp, într-un lan de porumb. Cei trei tineri decedați au fost găsiți pe câmp. Al patrulea pasager era în mașină. La locul intervenției au ajuns și două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean, dar nu s-a mai putut face nimic pentru cei trei”, a declarat reprezentantul ISU, Dorina Lupu.

Poliția urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.