BOTOSANI: Un nou scandal legat de etichetarea eronata a carnii de cal

Autoritatile din Romania au descoperit, intr-un  depozit din judetul Ilfov, carne de cal cu eticheta de vita. Ea urma sa ajunga in magazinele din tara. Abatorul de la care provine carnea ar fi Florea Carn din Dracsani, judetul Botosani, care apartine lui Florea Turcanu, tatal presedintelui Consiliului Judetean Botosani, Florin Turcanu, si al presedintelui ANSVSA, Mihai Turcanu.

Carnea de cal cu eticheta de vita a fost descoperita intr-un depozit din judetul Ilfov, de catre inspectorii ANSVSA, care au stabilit ca aceasta provine de la un depozit frigorific din Alba si au dispus retragerea produselor care au fost distribuite catre comercianti.
In urma dispozitiilor presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) de verificare a unitatilor care comercializeaza, proceseaza, depoziteaza si comercializeaza carne, in 13 februarie a fost recoltata o proba de „vrabioara de vita”, de la o societate comerciala din judetul Ilfov, a precizat institutia intr-un comunicat de presa.
Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara a emis buletinul de analiza prin care se confirma ca proba a fost pozitiva pentru carne de cal si negativa pentru carne de bovine si caine.
Ca urmare, conform procedurilor, ANSVSA a initiat alerta in sistemul rapid de alerta, a mai precizat institutia.
Totodata, reprezentantii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Ilfov au verificat societatea comerciala de la care a fost recoltata proba si au identificat loturile din care provine carnea, stabilindu-se ca aceasta a fost trimisa de la un depozit frigorific din judetul Alba.
Intreaga cantitate de produse din lotul incriminat a fost sechestrata si au fost dispuse masuri de retragere a carnii din piata conform listei de distributie.
In timpul investigatiilor, administratorul depozitului a recunoscut ca produsele erau etichetate cu etichete false, fiind folosite numele sau datele unor unitati autorizate.
Inspectorii ANSVSA au solicitat modele de etichete de la cele doua posibile unitati de origine. Acestea au fost comparate cu etichetele aplicate pe produsele analizate, fiind identificate diferente semnificative.
Suspectand o posibila frauda, conducerea ANSVSA a anuntat si Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar presedintele ANSVSA, Mihai Turcanu, a contact Prefectura judetului Alba, solicitand sprijinul pentru desfasurarea anchetei.
„Am depistat ieri (marti, n.r.) un lot de 100 de kilograme de carne de cal etichetat fals ca fiind carne de vita de un comerciant din Bucuresti. Carnea de cal a plecat corect din unitate. Noi am verificat toate unitatile si nu am gasit nereguli, dar dupa ce iese pe poarta unitatii, comerciantul poate face ce vrea. Am luat toate masurile si vom continua controalele, impreuna cu ANSVSA, inclusiv la agentii economici”, a declarat, pentru Agerpres, Achim Irimescu, secretar de Stat la Ministerul Agriculturii.
Presa a relatat ca abatorul de la care provine carnea ar fi Florea Carn din Dracsani, judetul Botosani, care apartine lui Florea Turcanu, tatal presedintelui Consiliului Judetean Botosani, Florin Turcanu, si al presedintelui ANSVSA, Mihai Turcanu.
Mihai Turcanu sustine insa ca a fost atras intentionat in acest scandal dupa ce a dispus o serie de controale la abatoarele din tara si ca acea cantitate de carne de cal descoperita in Ilfov ar proveni de la un abator din Alba si nu de la cel al familiei sale, din Sulita.
„Este clar ca sunt atras in mod intentionat intr-un scandal. Pe 13 februarie a fost recoltata o proba de «vrabioara de vita», de la o societate comerciala din jud. Ilfov. Produsul incriminat a fost receptionat de la un depozit frigorific din jud. Alba Iulia. In loc de carne de vita, era carne de cal. Imediat am intrat in alerta si in urma verificarilor s-a stabilit ca acea carne provine intr-adevar de la un abator din Alba. Cei din Alba au recunoscut cu seninatate ca au falsificat etichetele folosind numele sau datele unor unitati autorizate. Fiind vorba de fals a fost anuntata Prefectura Alba si IJP Alba, cazul fiind preluat de Politia Alba. Singura legatura cu abatorul familiei mele este ca in urma cu mult timp abatorul din Sulita a trimis carne catre cel din Alba si probabil s-au folosit de datele noastre. Am explicat totul intr-un comunicat de presa pe care l-am trimis si la Agerpres”, a spus Mihai Turcanu, presedintele Autoritatii National Sanitar Veterinare.
„In legatura cu speculatiile privind implicarea unui abator administrat de tatal presedintelui ANSVSA, precizam ca acel abator nu este autorizat pentru sacrificarea cabalinelor. Avand in vedere ca rezultatele de laborator au indicat ca produsul analizat este carne de cal, speculatiile aparute in mass-media nu se justifica”, se preciza intr-un comunicat al ANSVSA.
Lotul de carne gasit in depozitul din Ilfov era destinat consumului pe piata nationala, si nu comertului intracomunitar, astfel ca „nu se poate face vreo legatura intre cazul izolat din Ilfov si situatia din alte tari membre ale Uniunii Europene”, mai scrie in comunicat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.