O data la doi ani, timp de o luna, Bucurestiul devine centrul lumii muzicale, locul unde notele nu se sting nici pe timp de noapte. Totul se focalizeaza pe imaginea si pe muzica lui George Enescu.
Sa nu uitam ca radacinile genialului compozitor sunt in tinutul Botosaniului. Festivalul „George Enescu” e singurul mare proiect cultural al Romaniei postdecembriste, pentru o luna capitala manelizata dispare total, lasand loc unor concerte extraordinare sustinute de peste 500 de muzicieni din toata lumea. Oare oamenii de cultura din Botosani, cu sprijinul politicienilor, n-ar trebui sa munceasca mai mult pentru George Enescu?
Redam mai jos un articol semnat de George Enescu, publicat in revista Fat-Frumos, Bucuresti, nr. l, l septembrie 1915; preluare de pe site-ul ziarulmetropolis.ro, articol din volumul George Enescu. „Interviuri acordate presei romanesti” de Laura Manolache, doua volume (1988, 1991 – Premiul UCMR 1988, editia a II-a, 2005)
MUNCA, O PLACERE UTILA
Sa scriu un articol? Este ceva atita de nou, atita de straniu pentru mine, care minuiesc cuvintul cu atita neindeminare, incit imi vine sa cer iertare cititorilor pentru indrazneala mea. Am speranta insa ca acesti cititori – daca se vor gasi persoane destul de rabdatoare pentru a-mi suporta proza – vor avea in consideratie ca e prima mea incercare de felul acesta (probabil si ultima), ca n-am facut niciodata literatura etc.
Si acum, dupa acest fastidios dar necesar preambul, incep: nu voi vorbi aci despre muzica, deoarece muzica vorbeste ea singura despre dinsa, dar voi spune cultul meu pentru marele factor vital: munca… munca pacienta, zilnica, sustinuta in asa fel incit sa nu mai fie o sfortare, ci o placere utila.
Dar si chiar daca n-ar fi utila, nu e destul, oare, ca munca sa-ti dea tie, muncitorule, sentimentul ca nu ti-ai pierdut timpul intr-o fapta injositoare sau care te duce la prapastie? – ori ca nu ti-ai pierdut timpul nefacind nimic, ceea ce-ti aduce timpeala si plictiseala?
Cite facultati pretioase nu se tocesc prin faptul ca, din lipsa de vointa, au ramas neintrebuintate? Este adevarat ca, pentru a invata sa muncesti, trebuie la inceput mari sfortari de vointa, insa treptat, treptat, munca devine o astfel de necesitate zilnica, incit nu numai ca nu e nevoie de nici o sfortare pentru a te pune, dis-de-dimineata, pe lucru, dar si orice piedica survenind si oprindu-te a-ti indeplini aceasta dulce datorie cotidiana iti este odioasa, lasindu-ti impresiunea ca astazi nu ti-ai cistigat odihna de diseara.
Astepti cu nerabdare ziua de miine spre a te despagubi cu prisosinta! Se intimpla ca piedicile, diferitele piedici morale si materiale succedindu-se des, sa slabeasca avintul tau spre munca si dupa citva timp sa te trezesti fara acel imbold constant care arde in sufletul tau.
Pazeste-te atunci si inlatura cu orice pret acele piedici, inchide-ti usa, nu-ti vedea decit amicii intimi si acestora impune-le tacerea si respectul pentru munca ta, pentru timpul tau; reculege-te, adu-ti aminte de dulceata nesfirsita de a trai ore si ore scaldat in propria-ti activitate.
Se intimpla iar, ca la cei ce muncesc cu capul, inspiratia seaca momentan, ca se obosesc. E bine deci ca un intelectual sa-si caute o a doua ocupatie, daca e posibil mai putin abstracta. In cazul cind, creierul fiind surmenat, medicul iti prescrie exercitii, sport, nu e chestie oare tot de munca, de o munca armonioasa a trupului tau, in timp ce creionul se odihneste?
O a doua ocupatie nu trebuie necesarmente sa fie pur fizica. Lasind la o parte oamenii exceptionali ca Michelangelo, Leonardo da Vinci, Wagner – aceste genii prodigioase cari cu aceeasi patima indeplineau lucruri atit de diferite si le realizau pe deplin –, sa citam numai pe pictorul Ingres si pe poetul Lenau, cari numai pentru a se distra ajunsesera sa devie foarte apreciabili violonisti.
Dar acei a caror munca principala este pur materiala? Acelora nimic nu le va improspata puterile, ca citirea unor carti inaltatoare, ca vizitele repetate in muzee, ca incercarea de a patrunde in tainele dumnezeiesti ale lui Beethoven, spre exemplu.
Sa te odihnesti de munca prin munca
Munca libera, ordonata si armonioasa functionare a nobilelor facultati, intretinute mladioase si fecunde printr-un exercitiu continuu, linistit izvor de fericire. Munca scumpa, cel ce nu te cunoaste, se intreaba: „Pentru ce oare traiesc?“ si, vai, are dreptate.
Incercati, voi acei cari n-ati gustat adevarata dulceata a muncii, voi cari aveti superstitiunea ca munca e o povara inventata pentru a-si plati dreptul de a vietui pe bietul nostru pamint; incercati sa munciti pentru si numai pentru placerea de a va concentra fortele intr-o directiune anumita, de a le echilibra bine in folosul bunului si naturalului rezultat, de a va ameliora progresiv pentru ca acest rezultat sa devie din ce in ce mai bogat, mai bun, mai frumos… si atunci, pe linga satisfactiunea ce veti simti de a fi putut ajunge sa-l obtineti, veti avea si buna surprindere sa constatati, la fratii vostri oameni, aprobare si citeodata admiratie, in orice caz deferenta si respect.
GEORGE ENESCU
