Buget mai mare pentru salariile angajatilor de la Nova Apaserv

Nova Apaserv - sediul central al operatorului de apa din judetul Botosani

In Proiectul de Buget al SC Nova Apaserv SA, pe 2017, sumele estimate la categoria cheltuieli salariale sunt mai mari ca in 2016. Se preconizeaza ca societatea va cheltui cu salariile angajatilor, pana la finele anului in curs, 24.836 mii lei, fata de 22.985 mii lei in 2016.

Proiectul de buget va intra la dezbatere si vot in sedinta de Consiliu Judetean si in Adunarea Generala a Actionarilor de la Nova Apaserv.

Trebuie mentionat ca se intentioneaza ca pana la sfarsitul acestui an sa se angajeze inca 32 de persoane la Nova Apaserv. In buget s-au prevazut si sumele pentru plata esalonata a drepturilor salariale castigate de angajati in instanta. S-au constituit si provizioane, in valoare de circa 333.000 de lei, pentru cheltuielile ce vizeaza componenta variabila aferenta contractelor de mandat, pentru care s-a ajuns la instanta.

Pentru plata indemnizatiei directorilor, in baza contractelor de mandat, in 2017 bugetul prevede alocarea a 991.000 lei, in conditiile in care, in 2016 a fost alocata suma de 680.000 de lei.

In proiectul de buget al societatii Nova Apaserv se mentioneaza nivelul indemnizatiilor fixe, stabilit in 2015, pentru directori, la care se adauga acea componenta variabila. Conducerea executiva a societatii este formata din sase directori. Pentru acestia, asa cum se precizeaza in proiectul de buget, „nivelul indemnizatiei fixe a fost stabilit astfel: director general – 11.000 de lei/ luna brut, director executiv, director adjunct operational, director economic, director comercial, director tehnic- 6.500 de lei/ luna brut”.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.