Mii de bugetari asteapta un regulament al sporurilor. Au de cativa ani promisiunea unui astfel de regulament, insa nici acum nu se stie nimic despre cand va fi finalizat. Chiar daca lucreaza in acelasi domeniu, in aceleasi conditii de munca, de unele sporuri se bucura numai o parte dintre angajati, in timp ce altii incearca sa il obtina prin tribunale.
Astfel poate fi descrisa situatia din domeniul asistentei sociale si al protectiei copilului. Din acest motiv, in luna februarie, sindicatul Impact si-a propus sa ajunga cu o delegatie la ministrul muncii, pentru a aduce in discutia cu acest demnitar problema salarizarii, a sporurilor din sistem si a crizei acute de personal.
„Am hotarat sa ajungem cu o delegatie la Ministerul Muncii. Vrem sa discutam direct cu ministrul pentru ca pana acum am facut o multime de adrese, am primit raspunsuri care nu ne-au rezolvat problemele, dar nu avem certitudinea ca problemele specificate de noi in acele adrese au ajuns in atentia ministrului si nu a unui functionar din minister. Sunt trei doleante principale pe care vrem sa le supunem analizei ministrului: problema salarizarii, a sporurilor si a insuficientei personalului”, a declarat Camelia Socianu, liderul Sindicatului Impact.
In ce priveste salarizarea, reprezentantii sindicatului angajatilor Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sustin ca la reincadrarea din 2011 au contestat formula de calcul a salariului si au cerut in instanta constatarea nelegalitatii Ordinului prin care s-au stabilit normele metodologice de aplicare a Legii 285/2010. Desi sute de angajati din centrele de asistenta sociala ale judetului au obtinut de atunci in instanta sentinte favorabile in aceasta privinta, sindicatul este nevoit sa mearga in continuare cu restul proceselor care se refera la recalcularea salariilor.
„Pentru vreo 250 de oameni avem sentinte favorabile. Mi se pare absurd ca trebuie sa trecem toate dosarele prin instanta, cand se stie ca vor avea si acestea castig de cauza. Se pierde timp, cel putin un an pentru fiecare actiune in instanta. O sa cerem ministrului sa intervina pentru anularea acelui Ordin. Poate doamna ministru nu stie care este situatia”, a mai precizat liderul sindicatului Impact.
Discriminare la sporuri
Potrivit reprezentantilor lor de la sindicat, salariatii din asistenta sociala lucreaza uneori in aceleasi conditii ca si angajatii sistemului sanitar, insa acestia din urma iau sporuri mult mai mari. Camelia Socianu face referire la angajatii care lucreaza in spitalele de psihiatrie si care au sporuri ce ajung pana la 70 la suta din salariu, in timp ce angajatii centrelor unde sunt institutionalizate persoane cu dizabilitati trebuie sa se multumeasca doar cu sporuri de 15 la suta, chiar daca multe dintre persoanele pe care le ingrijesc iau aceleasi tratamente ca si pacientii sectiilor de psihiatrie.
Si legat de insuficienta personalului din centre, sindicatul a facut numeroase adrese la Ministerul Muncii pana in prezent. In intentia conducerii Impact este ca la intalnirea cu ministrul muncii sa se atentioneze ca in conditiile insuficientei personalului nu se mai poate pretinde calitate. In centrele judetului ar mai trebui angajate peste 200 de persoane.