Potrivit ministrului Andreea Păstârnac, românii care revin în țară vor găsi aici salarii similare celor obținute în străinătate.
Campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” a fost demarată în județul Botoșani și este destinată românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate. Pentru promovarea acestei acțiuni la Botoșani a sosit o delegație formată din ministrul Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, ambasadorul Italiei în România, Excelența Sa Marco Giungi, secretarul de stat Mihai Chirica din Ministerul Afacerilor Interne, Maximilian-Alex Nicolae, directorul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, secretarul de stat Grațiela Drăghici de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Cristian Teodorescu-Rusoiu din Departamentul Consular al Ministerului de Externe.
Românii care dobândesc experiență în străinătate se pot întoarce acasă, unde vor găsi salarii similare celor pe care le obțin în străinătate, acesta este principalul mesaj al campaniei de conștientizare lansată la Botoșani și prezentat de ministrul Andreea Păstârnac.
„Este foarte important ca atunci când decizi să optezi doar pentru un salariu mai mare, să fii apt ca cetățean român, să poți compara care sunt restul costurilor, care sunt riscurile la care te supui, cât va costa închirierea unei locuințe, cât costă transportul, care sunt obligațiile pe care le ai, care este cultura țării respective și legislația în ceea ce privește familia. În momentul în care optezi pentru o cifră, care este un salariu, să înțelegi foarte bine că viața într-un stat membru, viața în străinătate implică toate cheltuielile. Și de multe ori, dacă ne uităm la acest lucru, vedem că de fapt acest salariu, care aparent este foarte tentant, corespunde, în momentul în care se scad cheltuielile zilnice, unui salariu din România în foarte multe sectoare. Nu în toate sectoarele. Astăzi pe piața muncii din România se găsesc extrem de multe oferte. Sunt foarte mulți români din străinătate care dobândesc experiență, care studiază, sunt dornici să se întoarcă acasă, ca să ne prezinte această experiență și să se integreze pe piața muncii din România. Numai comparând foarte corecte toate condițiile, înțelegând legislația din toate țările, îi vom putea ajuta pe concetățenii noștri de a lua o decizie de viață și care rămâne până la urmă o decizie personală. Important este să fim alături de ei”, a spus Andreea Păstârnac, ministrul Români de pretutindeni.
Campania în care județul Botoșani este județ-pilot, își propune să informeze asupra drepturilor pe care persoanele care vor să se stabilească în afara granițelor le au în țările membre UE, precum și asupra riscurilor la care se expun odată cu decizia de a munci în străinătate. De asemenea, vor fi informați în legătură cu siguranța la locul de muncă, riscurile unor boli profesionale, protecția față de abuz și exploatarea prin muncă sau orice alt tip, susținerea accesului nediscriminatoriu al lucrătorilor români pe piața muncii, precum și numerele de urgență în caz de necesitate.
„Nu oamenii sunt exploatați, ci ignoranța este exploatată. În Italia, ca și în România, drepturile civile sunt universale. Atât pentru oameni care sunt integrați, cât și pentru cei care nu sunt integrați. Iar aceste drepturi civile includ dreptul la un salariu minim, așa cum prevede legea, la un maxim de ore de lucru, la un salariu, la condiții minime, la demnitate. Și este foarte important că ne adresăm aici și celor un milion – un milion trei sute de mii de români integrați în Italia. Este foarte important să-i informăm pe cetățenii români sezonieri din Italia despre drepturile lor prin această campanie cu care o facem într-o strânsă colaborare cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, dar și cu Ambasada României din Italia”, a spus și Excelența Sa Marco Giungi, ambasadorul Italiei în România.
Campania inițiată în Botoșani va continua în județele Suceava, Neamț și, ulterior, în alte regiuni ale țării.