Ciufulit, dar cu coada ridicata. Guraliv, dar beteag in vorbe. Traseist, dar tafnos si orgolios. Astea ar fi cateva contradictii din comportamentul catelusului nostru politic, nascut si crescut pe aceste meleaguri, ce latra la stele si maraie la propria-i umbra.
E o vorba printre politicienii botosaneni privind caracterul acestui politician: „Catalin pentru un milion / fasaie ca un sifon / , de-i dai un miliard / se avanta cu capul in gard.” Inca de cand avea cas la gurita-i mereu sloboda , a inhalat miros de tradare.
Cel care l-a invatat sa stea copacel-copacel pe scena politica a fost Constantin Contac, pe atunci mahar a tot ce insemna social democratia botosaneana. Ei bine, cum era de asteptat, personajul nostru cand s-a vazut maricel si destul de voinicel, s-a dat la parintele sau spiritual, compostandu-l din toate pozitiile.
Spectacolul a fost unul penibil, cei doi protagonisti s-au intrecut in injurii si vorbe dure. Castigator din aceasta lupta pare a fi iesit junele Catalin. Pe langa faptul c-a zbughit-o cu arme si munitii spre un nou partid, dandu-se fecior virgin, s-a ales si cu…rasfatul poetic: „ Catelus cu parul cret”.
Cred ca v-ati seama despre ce personaj e vorba. Da, cel vizat e Catalin Obuf Buhaianu, doctor in genuflexiuni si mare artist in traseism politic, marca Cacaina! Dupa cum spuneam, tradarea i-a fost apreciata de conducerea PDL Botosani. Liderul formatiunii, Catalin Flutur, de indata i-a oferit imaginea drept culcus politic. Rezultatul il stim, domnul Catalin Obuf Buhaianu a dormit in plenul Parlamentului vreo 4 anisori, facand ochi doar la zornaitul argintilor, atunci cand era vorba despre impartirea functiilor de directori si directorasi pe la deconcentratele din judet.
Totusi, ca sa nu-i reproseze alegatorii la final de mandat faptul ca n-a iesit cu ceva original in evidenta, pe ultima suta de metri a pus umarul la trantirea Guvernului condus de Mihai Razvan Ungureanu. Si cum in politica mai functioneaza principiul : „dupa fapta si rasplata”, domnul Catalin Obuf Buhaianu a fost primit in PSD. E drept, nu pe usa din fata, Victoras Ponta, la insistenta lui Andrei Dolineaschi, l-a impins pe usa laterala a unei filiale bucurestene. Fiind primit cu sughituri de catre organizatia PSD Botosani n-a mai putut recidiva ca parlamentar , asa ca s-a multumit sa sara pana hat la Balti, sa faca ceva Skandenberg cu rusofonii din partea cealalta a Prutului. In cateva luni s-a dat batut. Gurile rele spun ca i-a fost taxata aroganta.
Multi dintre fostii sai camarazi i-au cantat prohodul. N-a fost deloc asa, acelasi Victoras i-a oferit spre administrare, ca director adjunct, Complexul Sportiv National „Lia Manoliu”. Un an are inca de stat in expectativa, inca-i nehotarat in ce directie s-o apuce, pana la limpezirea gandurilor o da in continuare cu afacerile. Se pare ca-i merg de minune.
Dupa cum mi-a spus un vechi prieten de-al sau, actual director pesedist, Catalin Obuf Buhaianu isi doreste sa deschida un magazin de comercializat arme si munitii in incinta Casei Tineretului din Botosani si un poligon de tragere in spatele cladirii. Fidelul sau amic a refuzat sa-mi deconspire tintele. O fi fixe? O fi mobile? O fi vorba despre vreun politician? Ramane sa vedem.
Lucian Alexa