Liderii Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA au trimis o scrisoare deschisă membrilor PSD prin care li se reproșează că românii au fost păcăliți atunci când li s-a cerut votul. Motivul este că programul de guvernare prezentat în campania electorală, în care se promitea creșterea bunăstării generale, prin micșorarea taxelor și numărului acestora la cetățeni, prin investiții și creșterea calității serviciilor publice, astfel încât să existe o mai bună repartizare a creșterii economice între capital și lucrători, nu este respectat.
CITEȘTE mai jos scrisoarea deschisă.
„Scrisoare deschisă
Către: membrii PSD
Doamnelor și domnilor, membri ai Partidului Social Democrat,
Cunoaștem cu toții că în România avem creștere economică, consistentă și constantă în ultimii ani. Această creștere se bazează în mare măsură pe multă muncă, plătită prost, pe sudoarea a milioane de lucrători, pe sute, mii, de ore suplimentare neplătite și sacrificii individuale de neimaginat. Noi, lucrătorii, nu beneficiem de fructul muncii noastre, care, așa cum o arată toate datele statistice, îngroașă profiturile companiilor. Această creștere nu se întoarce către cetățeni, nici prin creșterea veniturilor, nici prin îmbunătățirea calității serviciilor publice și lărgirea accesului la ele, așa cum ar fi normal să se întâmple.
Ceea ce este mai grav, este că politicile propuse acum de acest guvern – care se consideră, în mod paradoxal, social-democrat – sunt în opoziție cu obiectivul de a crea bunăstare și un trai decent pentru cetățeni, așa cum a fost acesta asumat de către partidele aflate la guvernare. Cetățenii au votat în alegeri un program care le promitea creșterea bunăstării generale, prin micșorarea taxelor și numărului acestora la cetățeni, prin investiții și creșterea calității serviciilor publice, astfel încât să existe o mai bună repartizare a creșterii economice între capital și lucrători.
Datele confirmă ceea ce noi toți resimțim în buzunarele noastre: ponderea salariilor în PIB este printre cele mai mici din toate țările Europei, creșterea numărului de locuri de muncă a fost însoțită de creșterea muncii precare, inegalitățile de venit s-au adâncit, fiind cele mai accentuate inclusiv comparativ cu țările din Europa Centrală și de Est, iar pătura lucrătorilor săraci s-a îngroșat, cu o proporție din ce în ce mai mare de lucrători pe salariul minim, care, în ciuda creșterilor din ultimii ani, nu asigură nici măcar minimul de trai.
Toate acestea se întâmplă, o spunem din nou, pe fondul unei creșteri economice consistente, pe fondul unei creșteri a productivității și a rentabilității muncii care se regăsește doar în profiturile capitalului. În România, productivitatea muncii ajustată la salarii este mai mare decât în Germania, 188,7 față de 134,7 sau decât în Franța, 125,1 (date Eurostat), în timp ce lucrătorii români rămân cei mai prost plătiți din toată Europa (un lucrător român este plătit cu până la 1058 Euro mai puțin decât un neamț, în condiții similare de pregătire, vârstă etc).
Astăzi, programul prevede creșterea taxelor pentru lucrători și deresponsabilizarea totală a capitalului, care va fi singurul beneficiar al așa-ziselor reduceri fiscale:
– Reducerile de taxe promise lucrătorilor (scăderea impozitului de la 16% la 10% și contribuțiile cu 4,25%), realizate simultan cu transferul contribuțiilor, vor fi înghițite integral de capital, prin creșterea profiturilor. Având în vedere că reducerea din 2015, cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor, a fost acordată integral angajatorului, acum e rândul lucrătorilor să beneficieze. In condițiile în care nu există nici măcar garanția că netul actual va fi păstrat, pentru toți lucrătorii, este cât se poate de clar că, în formula propusă, aceste reduceri promise nu se vor vedea în buzunarul lucrătorilor.
– Și pe termen scurt, și pe termen lung, lucrătorul va fi prejudiciat. În momentul în care toate taxele sunt trecute în brutul lucrătorului, orice mărire ulterioară de salariu se va regăsi într-un procent mai mic în netul lucrătorului. Spre exemplu, pentru fiecare creștere cu 100 de lei a salariului brut, lucrătorul vede acum 70 de lei, iar după transfer, 58 lei.
– Lucrătorii își vor suporta singuri concediile medicale, riscul de accidente, condițiile de muncă proaste organizate de către capital și nu își vor putea recupera salariile în cazuri de insolvență a unităților unde muncesc;
– Se adoptă creșteri salariale la bugetari care în fapt sunt anulate de aceste creșteri de taxe;
Pentru capital s-a renunțat la impozitarea pe cifra de afaceri, inclusă tot în programul actual, deci se poate, dacă se dorește, și pentru oameni.
Toate acestea se întâmplă pe fondul unei lipse de dialog real cu partenerii sociali, și mai ales datorită unor orgolii exacerbate ale unor aleși, care nu sunt capabili să își recunoască lipsurile, și care doresc să meargă până în pânzele albe, indiferent de consecințe.
Toți cei care întrețin și acceptă această situație sunt și vor fi responsabili de degradarea și mai accentuată a nivelului de trai în România, cu toate urmările sale: plecarea masivă a tinerilor și a personalului calificat din țară, menținerea României la coada Europei și creșterea decalajului de dezvoltare, degradarea serviciilor publice, încurajarea atitudinilor extremiste, și, poate cel mai grav, distrugerea speranței cetățenilor de a avea o politică socială ca în Vestul Europei.
In contextul în care, în toată Europa, există o dezbatere vie privind falimentul modelului neoliberal, necesitatea unor politici sociale consistente, incluse în Pilonul Social European al Drepturilor Sociale, care să readucă echilibrul în distribuția rezultatelor economice, România merge în direcția inversă, retrograd și iresponsabil față de viitor și de cetățenii săi.
Prin acțiunile iresponsabile ale unui partid care se declară social democrat (în anexă, extrase din statut PSD și al PSE), principiile de fond ale declarației de la Philadelphia (anexat) vor fi eliminate, printr-un program care pare unul tipic al FMI de austeritate pentru populație și mărire a profitului pentru capital.
Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” cere membrilor PSD (mulți dintre aceștia fiind și membri de sindicat) să se ridice ferm și să spună NU acestei acțiuni care va sărăci pe termen lung cetățenii României.
Bulboacă Daniel, Președinte Uniunii Sindicale Teritoriale Cartel ALFA filiala Botoșani”
Statutul PSD, articolul 8
(1) PSD este un partid de stânga, modern şi progresist, un partid naţional cu vocaţie europeană, membru al Partidului Socialiştilor Europeni şi al Internaţionalei Socialiste, continuatorul tradiţiei de peste 100 de ani a social-democraţiei româneşti.
(2) PSD promovează doctrina social-democrată fundamentată pe principiile de libertate, dreptate socială, echitate, egalitate de şanse şi solidaritate.
(3) PSD este un partid deschis care se adresează prin întreaga sa activitate politică tuturor categoriilor sociale, cetăţenilor care consideră munca şi creativitatea elemente fundamentale ale existenţei şi formării personalităţii.
Declarația de la Philadelphia (10 mai 1944) privind scopul și obiectivele Organizației Internaționale a Muncii
Cuprinde următoarele principii esențiale:
(a) Munca nu este o marfă;
(b) Libertatea de asociere și de expresie este condiția esențială pentru un progres social și economic susținut;
(c) Sărăcia, acolo unde există, este o amenințare pentru prosperitatea tuturor;
(d) lupta împotriva nevoii trebuie urmărită cu energie neîncetată în fiecare națiune și printr-un efort internațional continuu și concertat, în care reprezentanții lucrătorilor și ai angajatorilor, care cooperează pe picior de egalitate cu guvernele, și prin discuții libere și decizii democratice în vederea promovării binelui comun.
Program de guvernare 2017-2020
Readucerea sindicatelor, patronatelor și organizațiilor societății civile ca parteneri sociali ai Guvernului este importantă. Întărirea dialogului social este esențială pentru creșterea competitivității într-o economie sănătoasă. Proiectele importante trebuie realizate prin consultarea permanentă a partenerilor sociali, mecanism fundamental în decizia politică, ignorat constant în ultimul an și devenit un proces pur formal.
Pentru a reuși ducerea la îndeplinire a acestor măsuri, Guvernul va prezenta public, cel târziu la 1 septembrie 2017, nomenclatorul taxelor din România. Totodată, se vor prezenta la acea dată și care sunt taxele, tarifele și comisioanele ce vor fi eliminate.
Astfel, pentru populație vor exista cel mult 10 taxe, dintre care CASS, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe bunuri imobile, impozitul pe mașină, contribuția de solidaritate, vinieta. Toate celelalte taxe, tarife și comisioane vor fi eliminate.
Vom continua pe linia reducerii contribuțiilor cu 5 puncte procentuale adoptată în 2014 de PSD, cu o nouă reducere de 4,25 puncte procentuale din 2018. Totodată, vom elimina 4 din cele 6 contribuții plătite astăzi. Vom rămâne așadar doar cu contribuțiile pe sănătate și cea de asigurări sociale, datorate de către angajat, dar rămânând în sarcina angajatorului plata acestora către stat. Pentru a face acest lucru, la sfârșitul anului 2017 se va modifica baza de calcul al salariului brut prin creșterea acestuia cu 22,75%. Măsura nu va implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator, ci doar uniformizarea salariului brut cu totalul cheltuielilor aferente unui salariu.
Totodată, vor fi eliminate inechitățile privind plata contribuțiilor în procente egale, pentru toți salariații din România, prin renunțarea la actualele plafoane privind contribuțiile.
Vom introduce impozitarea veniturilor pentru toate companiile din România (impozit pe cifra de afaceri), începând cu 1 ianuarie 2018. Acest impozit va înlocui impozitul pe profit și va avea 2 sau 3 trepte de impozitare.