Administratia Nationala de Meteorologie a emis o noua avertizare cod galben de ninsori si viscol, valabila de luni de la ora 11:00 pana marti la ora 10:00 in 26 de judete, unde va ninge si se va depune strat nou de zapada, iar vantul va depasi la rafala 70 de kilometri pe ora.
In intervalul mentionat va ninge si se va depune strat nou de zapada, la inceput in Maramures, in nordul Carpatilor Orientali si in Muntii Apuseni, apoi si in restul zonei montane si local in Transilvania. Izolat cantitatile de precipitatii vor depasi 15 l/mp. (CLICK PE POZA)
In zona de munte, vantul va avea rafale ce vor depasi 70 km/h, iar pe creste si 100 km/h, viscolind si spulberand zapada. Intensificari ale vantului vor fi si in restul teritoriului, cu viteze mai mari in est, unde in cursul noptii de luni spre marti va atinge viteze de 70….80 km, viscolind ninsoarea pe arii restranse in nordul Moldovei.
In Crisana, vestul Transilvaniei si local in Moldova, precipitatiile vor fi si sub forma de ploaie si lapovita favorizand aparitia poleiului.
Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anuntat ca marti dimineata nu va mai fi prelungit codul galben pentru ninsori, dar atentionarea ar putea ramane in vigoare pana marti seara, pentru intensificari de vant.
Ion Sandu a spus, in videoconferinta cu prefectii, de la Ministerul Afacerilor Interne, ca avertizarea cod galben data pentru 26 de judete, de luni, ora 11.00, pana marti, la ora 9.00, a fost emisa pentru intensificari de vant si nu pentru ninsori.
„Va ninge, dar nu cantitatea de zapada e cea care a determinat emiterea codului, ci vantul, care poate ajunge la 70 de kilometri, iar la munte pana la 100 de kilometri pe ora. Marti, dupa ora 9.00, aproape sigur nu va mai fi emisa atentionare pentru zapada, dar pentru Carpatii Meridionali si sudul Moldovei vor fi atentionari pentru vant”, a precizat Ion Sandu.
Directorul ANM a mai spus ca in 12 decembrie vor mai fi cantitati de precipitatii sub forma de zapada, dar nesemnificative din punct de vedere cantitativ.