Meteorologii au instituit cod portocaliu de vânt în zona de munte a județelor Suceava și Neamț și în câteva localități din Buzău.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, până la ora 16.00, județul Botoșani se află sub incidența unei atenționări Cod Galben de vânt. Sunt prognozate intensificări temporare ale vântului cu viteze de 55-60 de km/h, trecător 70 km/h.
„Recomandăm cetățenilor ca, în perioada în care se manifestă fenomenele meteo prognozate, să nu treacă prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt, panouri publicitare sau copacilor. Totodată, îi sfătuim pe botoșăneni să nu parcheze autovehiculele în astfel de zone și să-și închidă bine ușile, geamurile sau orificiile pentru ventilație de la locuințe sau anexele gospodărești. De asemenea, le recomandăm să nu atingă firele căzute la pământ, să asigure elementele de construcție și să nu se adăpostească lângă construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare. Nu aprindeți focul în aer liber!”, au recomandat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Rafalele puternice de vânt din ultimele 24 de ore au dus la numeroase avarii în rețelele de distribuție a energiei din Moldova.
Vântul puternic a cauzat și cauzează în continuare numeroase avarii în rețelele de distribuție din Moldova, în special la liniile electrice aeriene (de înaltă, medie și joasă tensiune) care asigură alimentarea cu energie în zonele rurale.
Electricienii au înlocuit stâlpi de medie tensiune, elemente de izolație și susținere și au reîntregit conductoarele rupte de vântul puternic. Cele mai afectate județe sunt Bacău, Neamț și Suceava.
Întrucât în unele zone conductoarele sunt rupte și există riscul să ajungă pe suprafața solului, Delgaz Grid atrage atenția asupra pericolului de electrocutare și arsuri pe care îl reprezintă atingerea lor sau chiar pătrunderea persoanelor în vecinătatea acestora. De asemenea, apropierea de stâlpii avariați, aflați într-un echilibru precar, poate genera accidente grave la posibila cădere a acestora.
Echipe ale Delgaz Grid și ale firmelor contractoare lucrează în continuare pentru remedierea avariilor și reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil. Condițiile meteo crează în continuare dificultăți, la această oră fiind în vigoare un cod portocaliu de vânt ce poate ajunge local la 100 km/h în județele Botoșani și Iași.