Home Actualitate COD RUTIER: Pedepse mai aspre pentru soferii certati cu legea

COD RUTIER: Pedepse mai aspre pentru soferii certati cu legea

Deputatii au elaborat din nou un proiect de modificare a Codului Rutier care prevede inasprirea pedepselor pentru cei care pun in pericol viata participantilor la trafic.

Deputatii au elaborat din nou un proiect de modificare a Codului Rutier care prevede inasprirea pedepselor pentru cei care pun in pericol viata participantilor la trafic, in scopul descurajarii conducerii sub influenta alcoolului sau a stupefiantelor.

Proiectul legislativ prevede patru tipuri de masuri:

– dublarea sau chiar triplarea pedepselor cu inchisoarea pentru alcoolemie penala sau cosnum de stupefiante

– cresterea duratei de suspendare a permisului (la 5-10 ani pentru alcoolemie penala si la 6 luni-1 an pentru contraventii)

– majorari in cazul recidivei in 5 ani pentru restituirea permisului (cu 10 ani pentru alcoolemia penala

– imposibilitatea reducerii sanctiunilor aplicate pentru alcool si droguri.

Concret, acest act normativ prevede:

1. Dublarea pedepsei cu inchisoarea ce va fi cuprinsa intre 5 ani si 10 ani daca titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai avand o imbibatie de alcool de peste 0,80 g/l alcool in sange sau sub efectele stupefiantelor si chiar triplarea pedepselor actuale la 10-15 ani daca aceste persoane efectueaza transport public de persoane sau transport de substante periculoase.

2. Perioade mai mari de suspendare a permisului pentru consumul de alcool si stupefiante cuprinse:

a. intre 5 ani si 10 ani, daca titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai avand o imbibatie de alcool de peste 0,80 g/l alcool in sange sau sub efectele stupefiantelor.

b. intre 6 luni si 1 an, daca titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai avand o imbibatie de alcool de pana la  0,80 g/l alcool pur in sange.

3. Majorarea duratei de suspendare a permisului pentru consumul de alcool si stupefiante atunci cand se repeta aceeasi fapta intr-un interval de 5 ani de la restituirea permisului cu:

a. 10 ani –  daca titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai avand o imbibatie de alcool de peste 0,80 g/l alcool in sange sau sub efectele stupefiantelor.

b. 1 an, daca titularul permisului a condus pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai avand o imbibatie de alcool de pana la  0,80 g/l alcool pur in sange.

4. Totodata, acest act normativ prevede explicit ca pedepsele pentru conducerea pe drumurile publice sub influenta alcoolului sau a stupefiantelor nu pot fi reduse.

Exit mobile version