COMPLEXUL MONAHAL COSULA a primit finantarea pentru reabilitare (FOTO)

Contractul de finantare pentru reabilitatea Complexului Monahal Cosula a fost  semnat.

Presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, si directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est, Constantin Apostol, au semnat miercuri dupa-amiaza contractul de finantare pentru reabilitaea obiectivului de patrimoniu national „Complexul Monahal Cosula”.

Lucrarile prevad restaurarea Bisericii Sf. Nicolae, Turnul Clopotnita si Zidul de Incinta.

Se va mai amenaja un sit pentru accese, activitati religioase culturale si muzeale (13.564 mp), vor fi 9.627 mp de spatii verzi, 777 mp de alei pietonale si 17 tipuri de dotari achizitionate.

Valoarea proiectului este de 19.004.526 RON si are o durata de implementare de 20 de luni.

„Prin semnarea acestui contract se va deschide un pic zona religioasa pentru vizitatorii care vor ajunge in Botosani. Aproape 5 milioane de euro cu tot cu TVA si cu contributia noastra. Vreau ca in numele cetatenilor din municipiul Botosani sa multumesc echipei care a lucrat la acest proiect din cadrul CJ Botosani si in acelasi timp, echipei de la Agentia de Dezvoltare Nord-Est, care a dat tot sprijinul”, a declarat Florin Turcanu, presedintele CJ Botosani.

„Strategia judetului Botosani pe perioada 2007-2013 se concretizeaza in aceste proiecte si este de apreciat ca o unitate ecumenica, o Manastire, este intr-un parteneriat cu o autoritatea publica pentru a reusi cumva sa-si gaseasca finalitatea. Sa ne ajute Dumnezeu pe toti ca, pana in decembrie 2015, aceste proiecte, si refacerea Manastirii Cosula vor fi puse in practica”, a declarat si directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est, Constantin Apostol.

„De 15 ani de cand sunt la Manastirea Cosula, am cautat pe toate caile sa putem reabilita acest Complex Monahal. Este o lucrare foarte importanta, poate chiar cea mai importanta din judetul Botosani, si cultural si financiar. Va multumim pentru tot sprijinul”, a spus si staretul Manastirii Cosula, preotul Constantin Chervase.

Vineri vor fi deschise ofertele depuse de constructori, iar lucrarile ar putea demara si in primavara acestui an daca nu vor fi contestatii.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.