Contracte de finanțare de 10 milioane de euro semnate de către președintele Consiliului Județean Botoșani

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au semnat două dintre contractele de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Este vorba de modernizarea DJ291K, Lozna – Călinești – DN29C – Talpa, și DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara. Valoarea celor două contracte de finanțare este de 50 de milioane de lei, echivalentul a 10 milioane de euro.

„Județul are nevoie de investiții în infrastructură, iar Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» reprezintă o soluție pentru realizarea acestora. Alături de domnul ministru Attila Cseke am semnat astăzi contractele de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene Viișoara – Coțușca și Lozna – Călinești. Este vorba de aproximativ 10 milioane de euro, bani pe care-i aducem în județ în demersul nostru de a moderniza cât mai mult din drumurile care sunt încă de piatră, pentru că vrem să dezvoltăm județul în integralitatea sa”, a declarat Doina Federovici.

Prezent la semnarea contractelor, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că echipa social-democrată din structura guvernamentală susține toate proiectele județului Botoșani.

„Avem nevoie de cât mai multe proiecte de infrastructură la nivelul județului. Vom promova aceste proiecte pentru că doar așa vom putea dezvolta județul, vom putea menține forța de muncă în zonă și să reducem decalajul față de alte regiuni ale țării”, a declarat ministrul Marius Budăi.

La Ministerul Dezvoltării mai sunt în evaluare alte trei proiecte depuse de Consiliul Județean Botoșani pentru finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”:

– DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24C (7,8 km);

– DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești (10,6 km);

– DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura (10 km).

„Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» se vor moderniza 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră. Am eficientizat modul de lucru, am scurtat timpii de realizare a investițiilor”, a reiterat Doina Federovici.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.