Valoarea celor două contracte de finanțare este de peste 350 de mii de lei, iar termenul de predare a proiectelor tehnice este de trei luni.
Doina Federovici, președintele Consiliul Județean Botoșani, a semnat contractele pentru realizarea proiectelor tehnice în vederea modernizării a două drumuri județene de piatră, în lungime totală de peste 25 de kilometri. Este vorba de un sector de 10,6 kilometri din DJ294B, Ștefănești – Murguța – Dobârceni, și un sector de 15 kilometri din DJ293, Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca.
Cele două sectoare de drum județean de piatră se adaugă celor cinci a căror proiectare este în curs de execuție: DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN24 (7,8 kilometri); DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 kilometri); DJ 291K, Lozna (DJ291B) – Călinești – DN29C – Talpa (7,22 kilometri); DJ294C Borolea – Hănești (5 kilometri) și DJ291D, Oroftiana și Baranca – Bajura (10 kilometri).
„Ne dorim să avem cât mai repede proiectele tehnice pentru a moderniza infrastructura rutieră județeană . Încercăm să eficientizăm modul de lucru, să scurtăm timpii de realizare a investițiilor, chiar dacă asta presupune eforturi suplimentare. Vorbim de investiții masive în județ și facem tot ceea ce ne stă în puteri ca acestea să devină realitate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Valoarea celor două contracte de finanțare este de peste 350 de mii de lei, iar termenul de predare a proiectelor tehnice este de trei luni.
Realizarea proiectelor tehnice deschide calea unor investiții de aproximativ 25 de milioane de euro.
„Investițiile în drumuri trebuie să fie o prioritate pentru orice administrație județeană. Obiectivul pe care-l avem în acest mandat este să modernizăm cât mai multe sectoare de drum județean care acum sunt drumuri de piatră”, a spus Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.