Dupa ce, in urma cu mai putin de doua saptamani, presedintele ANAF Bogdan – Nicolae Stan, cerea o analiza a activitatii din ultimul an a Directiei Generale a Vamilor, ingrijorat de cresterea traficului ilicit cu tigarete, acum s-a pus in miscare o ampla actiune indreptata impotriva contrabandistilor de tigari.
Fiscul a declansat ”Operatiunea Scut 2017″, prin care se urmareste combaterea traficului ilicit la frontierele UE. Actiunea a demarat din 5 februarie. Se fac controale drastice, au fost intensificate controalele la frontiera, in trafic, piete, targuri si oboare, in vederea eliminarii tigaretelor provenite din trafic ilicit.
”Principalele parghii de control, pe langa intensificarea controlului la frontiera, vor fi controalele cu echipe canine si controalele efectuate de echipele mobile ale Directiei Generale a Vamilor din cadrul ANAF, reactivate in luna ianuarie 2017. In cadrul acestei operatiuni, Directia Generala a Vamilor va beneficia si de sprijinul Directiei Generale Antifrauda Fiscala si al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera”, arata ANAF, conform Profit.ro.
Controlul este declansat dupa ce date ale companiei de cercetare Novel Research, transmise recent prin intermediul producatorului de tigari JTI si sprijinite de pozitiile altor producatori care insista pentru schimbari legislative, indica faptul ca piata neagra a tigaretelor a inregistrat anul trecut un nivel mediu de 16,8%, in crestere fata de media anuala din 2015, de 16%, ceea ce reprezinta cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 pana in prezent.