COPILUL DISPARUT la Targoviste vroia sa ajunga la Botosani!

Adolescentul in varsta de 14 ani a fost gasit in Gara Veresti din judetul Suceava.

Copilul in varsta de 14 ani din Targoviste, vicecampionul la karate fugit de acasa de joi cu o suma importanta de bani, a fost gasit, vineri dupa-amiaza, pe raza judetului Suceava, in Gara Veresti.

Ciprian Verdes urcase la ora 11.00, din Gara de Nord, in trenul IR 1753, Bucuresti Nord – Suceava, care are si vagoane de Botosani, si se afla intr-unul dintre acestea din urma.

In jurul orei 17.30, cand trenul a ajuns la Veresti, un localnic care se afla in barul de pe peron l-a observat pe baiat. L-a recunoscut imediat pentru ca vazuse poza lui la TV pe parcursul zilei si a sunat la 112.

Un lucrator de la Postul de Politie Veresti a venit in scurt timp la fata locului si l-a preluat pe baiat. L-a dus la Postul de Politie Veresti, unde a ajuns in scurt timp si asistentul social de la primaria locala. Baiatul a refuzat elegant sa povesteasca cum a ajuns in zona si ce voia sa faca la Botosani.

Dupa o scurta perioada petrecuta in postul de politie, minorul a fost dus cu masina politiei catre Centrul de Primire in Regim de Urgenta a Minorilor Suceava. De aici a fost preluat si dus acasa.

Baiatul avea un rucsac in spate, era intr-o stare fizica buna si mai avea asupra sa 2.200 de lei. Baiatul plecase de acasa cu 500 de lire sterline.
 
Ciprian Verdes a plecat de acasa, joi dimineata, ca in orice zi normala, spre scoala. Nu a ajuns insa la cursuri, iar ulterior s-a aflat ca minorul si-a pregatit plecarea.

Si-a luat actul de identitate, telefonul mobil pe care il primise recent de la tatal sau si suma de 500 de lire.

Inainte de a pleca, acesta si-a sters din calculatorul de acasa toate pozele si documentele. De asemenea, si-a sters si pagina de Facebook.

Tanarul practica karate si are la activ un titlu de vicecampion national la o disciplina de minicadeti.

Anchetatorii urmeaza sa stabileasca traseul pe care s-a deplasat baiatul de joi, de cand a fugit de acasa, si pana cand a fost gasit la Veresti.

sursa: monitorulsv.ro

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.