Home Actualitate Cum va fi VREMEA de REVELION. Dupa temperaturi ridicate, VREMEA „schimba foaia”....

Cum va fi VREMEA de REVELION. Dupa temperaturi ridicate, VREMEA „schimba foaia”. Vezi cand incepe racirea

Temperaturi peste mediile actuale. De asta au parte, marti, locuitorii intregii tari. Astfel, temperaturile maxime se vor incadra intre 0 grade, izolat in Transilvania si 9 – 10 grade in Oltenia si Muntenia. La munte va ninge. De miercuri, vremea intra intr-un proces de racire.

MARTI

Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, astfel incat temperaturile maxime se vor incadra intre 0 grade, izolat in Transilvania si 9…10 grade in Oltenia si Muntenia. Cerul va fi mai mult noros in vest, centru şi nord, iar in rest innorarile vor fi temporare. La munte va ninge, local in cursul zilei, dar pe arii extinse si izolat insemnat cantitativ spre seara si noaptea, iar vantul va prezenta intensificari, cu viteze mai mari pe creste, unde va depasi la rafala 70…80 km/h spulberand si viscolind zapada. Precipitatii in general slabe, mixte ziua si predominant sub forma de ninsoare noaptea se vor semnala in Maramures, Transilvania si Crisana si local in Banat si in jumatatea de nord a Moldovei, iar in regiunile sud-estice, cu precadere in prima parte a zilei, vor fi mai ales ploi. Izolat vor mai fi conditii de polei. Vantul se va intensifica si in zonele mai joase de relief, temporar cu peste 50…55 km/h in sud-vestul, centrul si nord-estul teritoriului. In prima parte a zilei, pe arii restranse, indeosebi in sud, va mai fi ceaţa.

MIERCURI

Incepe racirea vremii. Cerul va fi mai mult noros si va ninge, pe arii extinse in zonele de munte si local in nordul, centrul si estul teritoriului. In celelalte regiuni innorarile vor fi temporare, iar precipitatiile, predominant sub forma de ninsoare, se vor semnala pe arii mai restranse. Vantul va continua sa prezinte intensificari la munte, unde va fi viscol, dar local si in zonele mai joase de relief, astfel incat ninsoarea va fi spulberata. Temperaturile maxime se vor incadra intre -3…-2 grade in depresiuni si 5…6 grade in sud si sud-vest.

JOI

Vremea va continua sa se raceasca, astfel ca, in cea mai mare parte a tarii, valorile termice vor fi mai coborate decat mediile climatologice specifice sfarsitului de an, iar noaptea va fi ger in Transilvania, Maramures si izolat in Banat, Crisana si nordul Olteniei. Cerul va fi variabil, mai mult noros in jumatatea de est a tarii si la munte, unde temporar va ninge. Vantul va continua sa prezinte intensificari la munte, in Moldova, Baragan, Dobrogea, dar pe arii restranse si in celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor incadra intre -4 grade in estul Transilvaniei si 5 grade in regiunile sudice. Noaptea, in vestul si centrul tarii, izolat, vor fi conditii de ceata asociata cu chiciura.

Intr-o prognoza emisa de Administratia Nationala de Meteorologie pentru doua saptamani, se anunta vreme cu temperaturi apropiate de normele climatologice ale perioadei, dupa o perioada cu temperaturi peste media multianuala.

PROGNOZA METEO in BANAT

La inceputul intervalului de prognoza temperatura aerului va avea valori medii usor peste normele climatologice ale perioadei, de aproximativ 6 grade ziua si 2 grade noaptea. Apoi regimul termic va scadea treptat, astfel incat, pe 30 – 31 decembrie, se vor inregistra maxime diurne de 2…3 grade si minime nocturne de aproximativ -8 grade, in medie.

Ulterior, valorile termice vor fi in crestere si se vor apropia de normele perioadei in jurul datei de 2 ianuarie, cand vor fi medii regionale de 3…4 grade ziua si -4…-3 grade noaptea. Spre sfarsitul celor doua saptamani de prognoza o noua racire a vremii va determina temperaturi maxime situate in jurul valorii de 0 grade si minime de -6 grade.

Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi mai ridicata in perioada 26-28 decembrie și din nou dupa data de 2 ianuarie.

PROGNOZA METEO in CRISANA

In primele zile ale prognozei valorile termice, mai ales cele nocturne, se vor situa peste normele climatologice ale perioadei, cu o medie regionala a maximelor de 4 grade si a minimelor de 0…2 grade. Apoi vremea se va raci treptat, spre medii termice de -1….0 grade ale temperaturilor diurne si de -10…-9 grade ale celor nocturne in jurul datei de 31 decembrie.

In primele zile ale lunii ianuarie va avea loc o usoara incalzire, astfel incat, pe 2 -3 ianuarie, maximele vor atinge valoarea medie de aproximativ 2 grade, iar minimele vor fi de -5…-4 grade. In ultimele zile ale intervalului de prognoza temperatura va marca o scadere de aproximativ 3 grade, atat la valorile diurne, cat si la cele nocturne.

Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata in perioada 26 – 28 decembrie și, din nou, intre 2 si 8 ianuarie. Intre 29 decembrie si 1 ianuarie conditiile pentru precipitatii vor fi reduse.

PROGNOZA METEO in TRANSILVANIA

Intervalul de prognoza va debuta cu un regim termic usor mai ridicat decat in mod normal la aceasta data, caracterizat prin maxime diurne de 2 grade si minime nocturne de 0 grade, in medie. Apoi valorile de temperatura vor scadea de la o zi la alta, astfel incat, in jurul datei de 31 decembrie vor fi medii regionale de aproximativ -4 grade ziua si -15…-14 grade noaptea.

In primele zile ale lunii ianuarie, vremea se va incalzi usor, iar pe 3 – 4 ianuarie se vor atinge, in medie, 0 grade ziua si -8…-7 grade noaptea, pentru ca apoi, pana la sfarsitul celor doua saptamani de prognoza, un nou proces de racire sa determine scaderea temperaturii cu aproximativ 3…4 grade.

Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi mai ridicata in intervalele 26 – 29 decembrie si 2 – 8 ianuarie, iar in rest doar izolat vor fi conditii pentru precipitatii slabe, trecatoare.

PROGNOZA METEO in MARAMURES

In prima saptamana a intervalului de prognoza temperatura aerului va scadea de la valori medii diurne de aproximativ 2 grade si nocturne de -2…0 grade, spre maxime de -3 grade si minime de -12…-11 grade in intervalul 30 decembrie – 1 ianuarie.

Apoi valorile termice vor creste usor, spre 0 grade ziua si -5 noaptea pe 3 – 4 ianuarie, pentru ca apoi, pana la sfarsitul celei de a doua saptamani de prognoza, o noua racire sa determine scaderea temperaturilor spre valori medii ale maximelor de -4 grade si ale minimelor de -10 grade.

Precipitatii vor fi in perioada 26-28 decembrie și 2 – 8 ianuarie, iar in celelalte zile ale intervalului, probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusa.

PROGNOZA METEO in MOLDOVA

Pe parcursul primei saptamani de prognoza vremea se va raci de la o zi la alta, astfel incat, in jurul datei de 31 decembrie, se vor inregistra medii ale temperaturilor maxime de -2…0 grade, pornind de la 5…6 grade pe 27 decembrie. Apoi se va incalzi usor, urmand ca pe 2 ianuarie sa se inregistreze o medie termica diurna de 2 grade.

In a doua saptamana, maximele temperaturii aerului vor scadea treptat, spre -2 grade. Regimul termic nocturn caracterizat prin medii exclusiv negative, va inregistra, de asemenea, o evolutie oscilanta, cu cele mai ridicate valori, de -1…0 grade, pe 27 si 28 decembrie si cele mai scazute, de -9…-7 grade, in jurul datei de 31 decembrie si spre finalul intervalului.

Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata intre 27 si 29 decembrie si intre 3 si 8 ianuarie, iar in restul intervalului de prognoza, numai izolat si trecator pot fi precipitatii slabe.

PROGNOZA METEO in DOBROGEA

In prima saptamana vremea se va raci de la o zi la alta, astfel incat, in jurul datei de 31 decembrie, se vor inregistra medii ale temperaturilor maxime in jur de 0 grade si minime, in medie de -5…-6 grade. Apoi se va incalzi usor, urmand ca pe 2 ianuarie sa se inregistreze o medie termica diurna de 5 grade si minime in jur de -2 grade.

Pe parcursul celei de-a doua saptamani, temperatura nu va avea variatii semnificative, valorile maxime se vor situa in jur de 3 grade, iar media celor minime va fi de -3…-2 grade.

Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata in cea mai mare parte a timpului și in special in perioada 27-31 decembrie.

PROGNOZA METEO in MUNTENIA

In decursul celor doua saptamani ale intervalului de prognoza media regionala a temperaturilor diurne va fi pozitiva, cu valori cuprinse intre 6…7 grade pe 27 decembrie si 2 ianuarie si 0…2 grade in intervalele 29 – 31 decembrie si 6 – 8 ianuarie.

Regimul termic nocturn, carcaterizat prin valori negative, va avea de asemenea variatii, intre medii de -2 grade pe 27 – 28 decembrie si -8…-6 grade intre 30 decembrie si 2 ianuarie, precum si pe 7 si 8 ianuarie.

Precipitatii in general slabe cantitativ se vor semnala pe 27 si 28 decembrie, precum si intre 3 si 8 ianuarie. In celelalte zile ale intervalului de prognoza probabilitatea pentru precipitatii va fi redusa.

PROGNOZA METEO in OLTENIA

In primele zile ale intervalului de prognoza vremea va fi usor mai calda decat in mod normal in aceasta perioada a anului, cu medii ale temperaturilor maxime de 6…7 grade, in timp ce media minimelor nocturne se va situa in jurul a 0 grade. Apoi, vremea se va raci si valorile termice vor scadea spre 1…2 grade ziua si -9…-8 grade noaptea, intre 29 si 31 decembrie.

Dupa 01 ianuarie va avea loc o usoara crestere a temperaturii, astfel incat se va atinge o medie diurna de 6 grade, dar ulterior, pe parcursul celei de a doua saptamani, vremea se va raci din nou si spre data de 8 ianuarie se vor consemna valori medii de 1….2 grade ziua si -7…-6 grade noaptea.

Precipitatii slabe și pe arii restranse, vor fi posibile, cel mai probabil, in perioada 27-28 decembrie și dupa 3 ianuarie.

PROGNOZA METEO in LA MUNTE

Regimul termic va fi caracterizat prin valori exclusiv negative, atat ziua, cat si noaptea. Pe parcursul primei saptamani a intervalului de prognoza acest regim va avea o evolutie oscilanta si, prin urmare, temperatura aerului va fi in scadere pana in jurul datei de 29 decembrie, dupa care va creste treptat pana pe 1 ianuarie. Astfel, media temperaturilor maxime va scadea de la -1 grad in prima zi, spre -10 grade la mijlocul saptamanii, pentru ca apoi sa creasca catre -2 grade pe 1 ianuarie. Minimele nocturne vor avea valori medii de -4 grade pe 27 decembrie, vor scadea apoi spre -14 grade in jurul datei de 30 decembrie, iar apoi vor creste pana la -8 grade pe 2 ianuarie.

In a doua saptamana valorile medii de temperatura se vor situa intre -8…-6 grade ziua si intre -12 si -10 grade noaptea.

Probabilitatea mai mare de precipitatii va fi in intervalele 26…28 decembrie si, din nou, dupa data de 2 ianuarie. In restul zilelor intervalului de prognoza, numai izolat se pot semnala precipitatii slabe.

Exit mobile version