Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter s-a produs duminica, la ora 4.37, in Vrancea, informeaza Institutul National pentru Fizica Pamantului.
Cutremurul din 6 octombrie s-a produs la o adancime de 134 de kilometri, fiind simtit in Bucuresti si in tara.
Cutremurul s-a produs la 40 de kilometri de Covasna, la 46 de kilometri de Focsani, la 47 de kilometri de Ramnicu Sarat, la 52 de kilometri de Targu Secuiesc si la 55 de kilometri de Marasesti.
Dupa acest cutremur sunt posibile replici de pana in 4 grade, a declarat directorului stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian pentru Mediafax.
Cutremurul a fost simtit in Republica Moldova si nordul Bulgariei
Seismul produs in Romania a fost resimtit in mai multe regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv la Chisinau, fara a provoca daune materiale, a anuntat Pro TV Chisinau.
Cutremurul a fost resimtit si in nordul Bulgariei, in orasele Ruse, Sumen si Silistra.
Un alt cutremur in zona Vrancea, de 2,7 grade pe scara Richter, s-a produs duminica, la ora 8.10, la aproximativ trei ore si jumatate dupa seismul de 5,5 grade.
Cutremurul de 2,7 grade s-a produs la o adancime de 87 de kilometri.
Epicentrul seismului a fost la 41 de kilometri de Covasna si Focsani, la 48 de kilometri de Ramnicu Sarat si Marasesti si la 51 de kilometri de Targu Secuiesc.
Anul acesta, in zona Vrancea s-au mai produs sase cutremure cu magnitudinea de cel putin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) si 6 martie (4,2 grade).
Din 23 septembrie, in Galati s-au produs peste 30 de cutremure cu magnitudine de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cel mai puternic a avut 3,9 grade si s-a produs pe 29 septembrie.
Sambata, in Galati s-au produs trei cutremure de 2,9, 3,3 si 3,5 grade pe scara Richter, iar vineri au fost sase seisme, cu magnitudini intre 2,5 si 3,8 grade.