De astăzi a început carantina parțială a României

Românii au de respectat noi restricții începând de luni, 9 noiembrie 2020, după ce Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern care stabilesc o serie de restricții la nivel național au fost publicate în Monitorul Oficial. Acestea se referă printre altele la portul măștii de protecție, circulația pe timp de noapte și activitățile economice.

Cea mai importantă schimbare se referă la circulația pe timp de noapte, care nu va mai fi permisă între orele 23.00 și 5.00 decât din motive bine întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere. De asemenea, toate școlile din țară vor trece în sistem online, iar masca de protecție va fi obligatorie în toată țara.

Noile măsuri sunt valabile timp de o lună, după care se va face o evaluare a eficienței lor în limitarea răspândirii coronavirusului.

  • Masca de protecție este obligatorie în spațiile publice, cele comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, pe tot teritoriul țării, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
  • Toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați trebuie să organizeze activitatea și desfășurarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin două ore.
  • În toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.
  • În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00. Modelele declarației pe propria răspundere și adeverinței de la angajator deja au fost puse la dispoziție pe stirioficiale.ro, dar pot fi descărcate și de la finalul articolului de față.

Sunt exceptate persoanele care:

a) se deplasează în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) se deplasează pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) se deplasează în afara localităților, sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) se deplasează pentru motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

  • Se interzice organizarea reuniunilor cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
  • Piețele care au pereți rabatabili vor fi deschise. Acolo unde piețele nu se pot deschide, mesele alocate producătorilor agricoli vor fi scoase în spațiile publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea piețelor. Primăriile vor trebui să organizeze piețe agroalimentare volante în aer liber pe alte amplasamente.
  • Operatorii economici care desfășoară activități de comerț sau prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, au obligația de a-și organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00.
  • Farmacile, benzinăriile și operatorii economici care au ca activitate livrarea de produse la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
  • Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate în exteriorul clădirilor, în aer liber. Este necesară asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și este permisă participarea a maximum șase persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Noile reglementări sunt valabile 30 de zile, urmând ca la finalul acestei perioade, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Declarația pe propria răspundere

Adeverința de la angajator

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.