Home Actualitate Debransari si executari silite pentru datornicii la termoficare

Debransari si executari silite pentru datornicii la termoficare

Societatea Modern Calor SA demareaza o campanie ferma de recuperare a creantelor de la clientii care au acumulat facturi neplatite mai vechi de trei luni, urmand a uza imediat de toate mijloacele legale in acest sens, inclusiv sistarea furnizarii serviciilor, actionarea in judecata a debitorilor si executarea silita in cazul celor pentru care sunt pronuntate deja hotarari judecatoresti.

 
“Din pacate societatea de termoficare a ajuns un furnizor care nu este in lista de prioritati a clientilor in ceea ce inseamna plata lunara. Acest comportament nu mai poate fi tolerat de societatea Modern Calor SA, care functioneaza si ea dupa toate regulile economiei de piata, avand, la randul ei, furnizori de platit. Ne-am straduit sa imbunatatim serviciile, s-au facut mari eforturi din partea noastra si a municipalitatii sa mentinem unul din cele mai mici preturi din tara la incalzire, dar serviciile trebuie si platite. E o chestiune si de comportament, de educatie a consumatorului, care poate sa ne fie imputata si noua, pentru ca nu am fost intotdeauna suficient de fermi, dar lucrurile astea trebuie schimbate”, declara directorul general al societatii de termoficare, Florin Sandu.
 
Potrivit acestuia, este regretabil faptul ca trebuie sa se apeleze la masuri atat de dure, insa nivelul facturilor neincasate pentru serviciile furnizate risca sa blocheze activitatea societatii de termoficare.
 
“Clientii trebuie sa constientizeze ca in cazul sistarii furnizarii la unele scari, vina apartine clientilor care nu platesc. Nu ne dorim asta, dar trebuie sa si incasam contravaloarea serviciilor prestate. Suntem decisi sa nu mai toleram neplata si vom apela la toate mijloacele pe care le avem la indemana pentru a incasa restantele acumulate de consumatori fata de noi. Vom apela la executori, vom face executari silite, pe bunuri si venituri, pentru ca trebuie sa asiguram buna functionare a societatii, clientii care platesc nu au nicio vina ca altii nu-si achita facturile „, a adaugat directorul societati de termoficare.
 
Angajatii Modern Calor SA au demarat deja procedurile de notificare si preavizare a clientilor rau platnici, urmand ca, dupa trecerea perioadei de preavizare, in cazul in care nu se achita facturile, sa se treaca la actiuni de genul celor enuntate anterior. Campania se va derula etapizat, pe o perioada mai lunga de timp, in ordinea valorii debitelor inregistrate la scarile de bloc. 
 
Biroul marketing comunicare
 

Exit mobile version