Home Actualitate Delegatia ucraineana si-a inceput vizita de lucru la Botosani

Delegatia ucraineana si-a inceput vizita de lucru la Botosani

Prefectul judetului, alaturi de presedintele Consiliului Judetean, a primit luni dimineata vizita delegatiei ucrainene sosite la Botosani pentru un schimb de experienta. 

Sala „Stefan Luchian” a Prefecturii a gazduit astfel primele contacte intre autoritatile judetene si specialisti in asistenta sociala din ambele tari.
 
„Va doresc ca informatiile pe care le veti afla si lucrurile pe care le veti vedea la Botosani sa va fie de un real ajutor in momentul in care veti derula reforma asistentei sociale, care inteleg ca a demarat in Ucraina. Nu pot spune ca la noi lucrurile merg perfect, dar  o serie de pasi in modernizarea acestui sistem s-au facut”, le-a transmis prefectul Dan Nechifor musafirilor.
 
Specialistii ucraineni au cerut informatii despre modalitatea de organizare administrativa a sistemului de asistenta social din judet, primind astfel mai multe detalii de la presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Sorescu.
  
Programul schimbului de experienta a fost lansat de Ministerul Politicii Sociale din Ucraina si include patru stagii de cate o saptamana pentru tot atatea delegatii. 
 
Acestea au ales judetul Botosani, alaturi de Brasov si Bucuresti. Insotiti de specialisti ai Agentiei Judetene pentru Plati si Interventie Sociala Botosani, musafirii vor face vizite ale unor centre specializate si vor urmari prezentari ale organizarii si legislatiei romanesti. 
 
Centrele vizitate vor fi Unitatea de Asistenta Medico – Sociala din Mihaileni si Centrul de zi pentru copii ”Jurjac” din Dorohoi. Primele analize ale vizitei se vor face miercuri dupa-amiaza la Rogojesti.
 

Exit mobile version