Home Actualitate Deputatul CRISTIAN ROMAN, catre viceprim-ministrul Liviu Dragnea: Unii prefecti au facut...

Deputatul CRISTIAN ROMAN, catre viceprim-ministrul Liviu Dragnea: Unii prefecti au facut exces de zel, au recurs la amenintari

Deputatul botosanean Cristian Roman a adresat in Parlament o interpelare viceprim-ministrului Liviu Dragnea, in care ii solicita sa isi faca publica strategia in ceea ce priveste statutul prefectului ca inalt functionar public.

“Abordez aceasta chestiune deoarece eu cunosc opinia dumneavoastra in legatura cu prefectii, inca de pe vremea cand erati presedinte al Consiliului Judetean. Atunci, deranjat probabil de controlul de legalitate exercitat de prefect ca institutie, v-ati pronuntat pentru desfiintarea acestei functii. Mai tarziu, ca membru al guvernului, v-ati pronuntat pentru retragerea dreptului prefectilor de a ataca actele administratiei locale”, a spus Cristian Roman de la tribuna Camerei Deputatilor.

Deputatul botosanean sustine ca sub actualul guvern, prefectul a devenit doar un bun tap ispasitor, un tampon intre comunitate si guvern, un om de sacrificiu, locul in care presiunea publica trebuie sa se opreasca pentru a nu ajunge la responsabilii guvernamentali de rang inalt.

“Constat, domnule viceprim-ministru ca, mai nou, prefectii au primit inca o sarcina – aceea de a se transforma in maciuca politica. Ei au fost scosi “la produs” consilieri si primari pentru PSD, pe perioada cat este in vigoare ordonanta care anuleaza temporar legea migratiei politice. Trebuiau sa arate ca sunt si ei buni la ceva, nu? Si s-au conformat intocmai. Unii prefecti au facut  exces de zel, au recurs la amenintari si o parte consilieri, sau primari, au cedat. Au fost exploatate cum nu se poate mai bine slabiciunile oamenilor, pentru a-i inrola cu forta in armata partidului stat. Acest comportament, domnule viceprim-ministru, contravine flagrant statutului prefectului ca inalt functionar public, sub sanctiunea pierderii functiei. Nu si atunci insa cand incalcarea statutului se face cu ingaduinta conducerii Guvernului”, i-a mai transmis lui Liviu Dragnea, depitatul Cristian Roman.
 
Deputatul afirma ca rolul de garant al respectarii legii in administratie s-a pierdut pe drum sau a fost mult diminuat, ceea ce este foarte grav. Prefectul exercita in primul rand un rol preventiv, alesii fiind sesizati de acesta si avand posibilitatea de a-si indrepta greselile in ceea ce priveste actele administrative adoptate. Acum, ei au drumul liber catre parchete, pentru ca nimeni nu ii opreste la timp atunci cand gresesc.

“De aceea, domnule viceprim-ministru, va solicit sa va pronuntati cat se poate de clar daca, in fapt, prefectii mai sunt apolitici, daca mai sunt lasati sa-si exercite atributiile legale si care e  soarta pe care aceasta functie o va impartasi pe viitor. Solicit raspuns scris şi verbal”, a incheiat deputatul Cristian Roman.

Exit mobile version