Deranjamentele la electricitate pot fi semnalate de consumatorii Delgaz și în mediul on-line

Pe site-ul delgaz.ro a fost dezvoltată o secțiune specială pentru înregistrarea sesizărilor privind întreruperile de energie electrică. Această facilitate reprezintă o alternativă la serviciile din Call Center-ul companiei. Pe site-ul companiei pot fi găsite informații despre întreruperile programate în cazul unor lucrări.

Clienții Delgaz Grid din județele Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Botoșani care doresc să sesizeze avarii în sistemul de distribuție al energiei electrice au la dispoziție, începând din luna decembrie, o alternativă în mediul online, mult mai rapidă și mai simplă. Astfel, ei pot accesa site-ul delgaz.ro, secțiunea energie electrică/ rețeaua de distribuție a energie electrice/ anunță deranjamente, unde după introducerea datelor privind localizarea deranjamentului (județ, localitate, stradă, cod loc consum, nr. de telefon), la final ei vor primi un număr de înregistrare a sesizării. 

Această procedură on-line are o durată de aproximativ 1 minut și reprezintă o alternativă la Call Center-ul Delgaz Grid, ce poate fi apelat la numărul de telefon: 0800.800.929.

De asemenea, în secțiunea energie electrică/ informații utile/ întreruperi programate pot fi obținute informații legate de lucrările dintr-o localitate, străzile pe care se desfășoară aceste intervenții și intervalul orar estimat pentru finalizarea lor. Totodată, consumatorii se pot abona pentru primirea informațiilor pe e-mail despre întreruperile de energie ce îi pot afecta.

Prin noile facilități ale site-ului, compania Delgaz Grid și-a propus reducerea semnificativă a timpului de interacțiune a unui client în situațiile referitoare la anunțarea unui deranjament și îmbunătățirea informării în cazul unor incidente sau lucrări programate în rețeaua de distribuție a energie electrice.

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.