DIICOT: „Semnalăm riscul unor condiţii favorizante pentru fenomenele infracţionale”

Biroul de informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizat şi Terorism este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism rămâne consecventă punctului de vedere exprimat la data de 19.01.2017 prin comunicatul emis cu privire la proiectele de ordonantă de urgenţă privind gratierea unor pedepse şi, respectiv modificari aduse Codului penal şi Codului de procedura penală http://www.diicot.ro/index.php/arhiva/1977-comunicat-de-presa3-19-01-2017

Luând act de OUG emisă în cursul noptii de marti, procurorul şef direcţie a dispus miercuri convocarea colegiului de conducere şi a procurorilor şefi de sectie pentru a analiza impactul modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală în dosarele inregistrate la DIICOT, atat în cele aflate în cursul urmăririi penale cât şi in cele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

În urma consultărilor, s-a hotărât efectuarea de îndată a unei evaluari detaliate asupra tuturor cauzelor aflate în lucru, atat cu privire la efectele modificărilor aduse instituţiei denunţului cât şi cu privire la efectele modificărilor aduse unor infracţiuni prevăzute în Codul penal şi care vor intra în vigoare în termen de 10 zile.

Vor fi avute în vedere şi dosarele în care va interveni termenul de prescripţie ca urmare a modificarilor aduse prin OUG.

În cadrul şedinţei colegiului de conducere procurorii s-au arătat contrariaţi de evidenta neconcordanţă a OUG cu actele care reflectă liniile directoare ale politicilor penale ale statului român din ultimii 12 ani în materia combaterii formelor de criminalitate gravă cum sunt corupţia, criminalitatea organizată, traficul de droguri, traficul de persoane, alte forme de criminalitate gravă.

De asemenea au fost exprimate îngrijorari şi discutate aspectele legate de tehnica legislativă precară utilizată în cuprinsul OUG referitoare la reglementarile din Codul de procedură penală privind denunţul, necoroborate cu celelalte prevederi legale în această materie care se regasesc atât în Codul penal cât şi în legi speciale.

În baza prerogativelor legale ale DIICOT, a experienţei profesionale şi a analizei rezultatelor activităţii direcţiei, suntem în măsură să semnalăm riscul unor condiţii favorizante pentru fenomenele infracţionale aflate în competenţa DIICOT, riscuri induse prin modificările adoptate prin Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.