„Din străbuni, din oameni buni…” (FOTO)

O nouă ediție a Festivalului de datini și obiceiuri „Din străbuni, din oameni buni…” a fost organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Botoșani. Ajuns la cea de-a 43-a ediție, festivalul a debutat cu o paradă a formațiilor participante pe străzile municipiului.

O caleașcă trasă de doi cai de rasă a deschis parada, urmată de câteva tinere îmbrăcate în costume tradiționale care duceau afișul festivalului. Timp de o oră străzile municipiului Botoșani au fost animate de zeci de căiuți, capre, îngeri, mascați, urși, cerbi, tarafuri. După ce au urmat traseul Piața Revoluției, Cuza Vodă, Colegiul „Laurian”, strada Nicolae Iorga, Bazar, Calea Națională, Direcția Muncii și iarăși Cuza Vodă, formațiile s-au oprit în fața Palatului Administrativ.

Aici cele aproximativ 40 de formații din județul Botoșani, din țară dar și din Republica Moldova au prezentat un spectacol inedit de-a lungul întregii zile pe scena amplasată în Piața Revoluției în fața sutelor de botoșăneni.

„Sunt bucuros să văd că s-a înscris așa un număr mare de formații din județul Botoșani, din județele învecinate, cât și din Republica Moldova. Tradițiile și obiceiurile sunt și trebuie să rămână parte a identității noastre, de aceea, avem datoria, noi, toți cei care putem face ceva, să le promovăm și să le transmitem mai departe”, a mai spus Dorin Birta.

Și Cornelia Ciobanu, directorul CJCPCT, le-a mulțumit botoșănenilor că sunt prezenți în număr atât de mare.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.