Home Actualitate DOLIU in „familia” Colegiului Național „A.T. LAURIAN”

DOLIU in „familia” Colegiului Național „A.T. LAURIAN”

Luni, 11 august 2014, a fost ultima a zi din viata unui tanar care se afla inca pe bancile acestei institutii de invatamant. A fost ultima zi din vita adolescentului Valentin Mistreanu, elev al Colegiului National „A. T. Laurian”. Nimanui nu i-ar fi trecut pri minte ca este posibila o astfel de nenorocire.

Adolescentul plecase la piscina, intr-o zi caniculara, sa se racoreasca, sa se distreze cu prietenii. Soarta i-a pregatit insa altceva, un sfarsit nedrept, atunci cand visele si planurile de viitor, setea de viata, umpleau existenta adolescentului.

Baiatul de 17 ani a ales piscina Hotelului Maria pentru a se distra cu prietenii. A intrat in apa sa inoate, insa in acewst timp. nu se stie cum, s-a intamplat ceva incredibil. S-a lovit puternic la cap de una din scarile pe care se coboara in piscina.

Pe loc i s-a facut rau, s-a dus spre fundul bazinului, iar cei din jur au sarit in apa sa-l ajute. Au fost chemate de urgenta cadrele medicale, echipajul Ambulantei preluandu-l si transportandu-l la Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean, dupa ce, in prealabil, a fost resuscitat.

Pe patul de spital au urmat apoi clipe grele, de lupta pentru viata, o lupta care, in cateva ore, a fost pierduta de tanar.

Medicii au constatat ca adolescentul suferise si un edem pulmonar care, practic, l-a ucis. Din cauza acestui edem, baiatul nici nu a putut fi transportat la un spital iesean, asa cum planuisera cadrele medicale de la Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean „Mavromati”.

Tanarul care era elev in clasa a X-a la A. T. Laurian a trecut in nefiinta in jurul orei 18.00. Vestea a cazut ca un pumnal pentru colegii lui Valentin, carora inca nu le vine sa creada ca s-a putut intampla o astfe de tragedie, ca vestea nu este un vis urat..

LACRIMI pentru VALENTIN

Multi au dat glas durerii, uimirii, regretului pe pagina de facebook a baiatului :

”Dumnezeu sa te aiba in grija! Inca nu-mi vine sa cred.. ieri erai asa vesel si totul era ok, iar azi aflu asta. Condoleante familiei lui! Si .. Dumnezeu sa-l ierte”, a scris unul dintre colegii lui pe reteaua de socializare.

”Nu pot sa cred, Vali vino inapoi. Am nevoie de tine, de sfaturile tale! De ce te-ai dus?! toti sunt socati, ca tocmai tu, un baiat puternic, cea mai puternica persoana pe care o cunosc, te-ai dus… Dumnezeu sa te ierte!”, a scris un altul.

”Odihneste-te in pace, Vali, si nu uita ca indiferent de cum iti programeaza Dumnezeu sfarsitul, dragostea si increderea pe care ai dat-o si ai primit-o au fost imense. Dumnezeu sa te ierte”, a scris, pe aceeasi retea,  o prietena a adolecentului.

Tanarul era in plasament familial, astfel ca Directia pentru Protectia Copilului, urmeaza sa deschida o ancheta.

Politia a deschis, de asemenea, o ancheta pentru clarificarea imprejurarilor in care s-a produs tragedia. 

Exit mobile version