Home Actualitate Dosare de coruptie instrumentate de DNA: 91 de condamnati intr-o singura luna!...

Dosare de coruptie instrumentate de DNA: 91 de condamnati intr-o singura luna! Un FOST PRIMAR din judetul BOTOSANI, printre acestia

In cursul lunii decembrie 2016, in dosare de coruptie instrumentate de D.N.A., au ramas definitive 29 hotarari judecatoresti prin care au fost condamnati 91 inculpati intre care un deputat, doi presedinti de consiliu judetean, un subprefect, un manager de spital, un sef Directie judeteana Sanitar Veterinara si Siguranta Alimentelor, un sef politie municipiu, doi primari comuna, un director de Agentie judeteana a Mediului, un administrator post TV local.

Pedepsele dispuse de judecatori fata de cei 91 inculpati variaza intre 14 ani si 1 an cu amanare.

Unul dintre condamnatii definitiv este un fost primar din judetul Botosani. E vorba de Corleciuc Ovidiu, care la data faptelor pentru care i s-a facut dosar de coruptie era primar al comunei Vorniceni.

In cazul acestuia, prin decizia penala nr. 1089 din 19.12.2016, Curtea de Apel Suceava a hotarat condamnarea la o pedeapsa de un an si 6 luni inchisoare cu suspendare „pentru savarsirea infractiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene si abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata”, dupa cum se arata intr-un comunicat al DNA.

 

Exit mobile version