Dosarul cu șină va dispărea curând

Farmaciile Dr. Max – Parasinus Penta pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă, incluzând febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri în gât, precum și a simptomelor asociate inflamației sinusurilor (nas înfundat, durere la nivelul sinusurilor).

Printr-o platformă de interoperabilitate, funcționarii diverselor instituții care până acum cereau copii după diferite documente vor putea intra pentru a consulta în timp real respectivele acte.

Un proiect de lege care obligă instituțiile statului să își transmită datele între ele a fost lansat în dezbatere publică. Așadar, se întrevede dispariția dosarului cu șină. În cazul în care legea va fi adoptată, funcționarii nu ne vor mai putea cere documente la care au oricum acces prin contractarea altor entități.

Este vorba despre proiectul de lege al interoperabilității, care a fost lansat în dezbatere publică de comisia pentru tehnologia informației din cadrul Camerei Deputaților. Avantajul este că instituțiile nu vor mai cere copii după acte precum cele de stare civilă, acte privind proprietatea unor locuințe ori autoturisme, nici măcar cazierul fiscal.

Printr-o platformă de interoperabilitate, funcționarii diverselor instituții care până acum cereau copii după astfel de documente vor putea intra pentru a consulta în timp real aceste acte.

Proiectul va trece apoi în procedură de urgență prin Parlament.

Legea reprezintă un jalon prevăzut în calendarul reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Intrarea în vigoare a legii privind interoperabilitatea este prevăzută pentru trimestrul II din 2022.

„Inițiativa reprezintă un pas concret prin care cetățenii vor beneficia de servicii publice digitale şi creează premisele construcției ecosistemului digital și implicit a Cloud-ului Guvernamental”, transmite Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

Fotografie creată de MART PRODUCTION, de la Pexels

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.