AcasăActualitateDrumul Mănăstirilor a fost predat constructorului

Drumul Mănăstirilor a fost predat constructorului

Constructorul a făcut deja organizările de șantier, le-a aprovizionat cu materialele de balastieră necesare și a demarat efectiv lucrările la drum.

Pe 23 iunie 2021, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, conducerea Consiliului Județean și cea a Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani a predat constructorului care și-a adjudecat licitația, Transasfalt Prod Botoșani (lider al asocierii), Opr Asfalt Timișoara și Obras Publicas Y Regadios (Toledo – Spania).

„Exact în ziua în care s-au împlinit opt luni de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean, am avut onoarea de a preda constructorului amplasamentul pentru modernizarea Drumului Mănăstirilor, un sector de drum care a fost greu încercat în ultimii ani, dar pe care-l vom moderniza pentru a pune în valoare potențialul turistic al zonei. Vrem ca lucrurile să intre în normalitate și noul constructor să recupereze din timpul pierdut din cauza fostului constructor care a denunțat contractul. Este o investiție de 30 de milioane de lei, din care un sfert este asigurată de către Consiliul Județean, iar restul prin Programul Național de Dezvoltare Locală II”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

În ultimele opt luni, reabilitarea și modernizarea drumurilor județene a fost principala prioritate a noii conduceri a Consiliului Județean.

„Am urnit lucrurile în toate zonele județului, iar Drumul Mănăstirilor, care este cea mai importantă destinație turistică din județ, nu putea face excepție. Sperăm ca Domnul să le dea guvernanților «mintea de pe urmă» și să deconteze toate facturile trimise plată în cadrul PNDL II”, a mai spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Constructorul a făcut deja organizările de șantier, le-a aprovizionat cu materialele de balastieră necesare și a demarat efectiv lucrările la drum.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta l-a felicitat pe constructor și i-a transmis că se așteaptă la lucrări de calitate și efectuate în termenele stabilite de contract, adică în cursul anului viitor.

„Este un proiect major, generos și care va contribui din plin la dezvoltarea regiunii de sud a județului. Ne punem toată încrederea în dumneavoastră și avem speranța că vom reuși împreună să o ducem la bun sfârșit cu brio, în cel mai scurt timp posibil, și că veți face și treabă de calitate, care să reziste peste ani”, a conchis Dorin Birta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei