Drumul Vămii a fost aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est

Valoare totală solicitată este de 3.178.158 lei, inclusiv TVA, pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării investiției.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a selectat în ultima ședință Drumul „Vămii”, Hănești – Vlăsinești – Săveni – Drăgușeni – Coțușca – Rădăuți Prut, printre cele cinci proiecte ale căror documentații vor fi finanțate prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 – domeniul „Infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură”.

Valoare totală solicitată de Consiliul Județean Botoșani este de 3.178.158 lei, inclusiv TVA, pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare realizării investiției, și anume: întocmirea studiilor de specialitate, a expertizelor tehnice, a studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și obținerea avizelor necesare demarării investiții. De asemenea, din aceste fonduri se va face și verificare tehnică de specialitate a documentației tehnico-economice.

„Avem determinarea de a urgenta lucrurile. După ce ADR Nord-Est va semna acordul cu Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca proiectul Drumul «Vămii» să devină cât mai repede realitate. Județul Botoșani are nevoie de o axă rutieră strategică de la Nord la Sud, care să-i asigure cadrul de dezvoltare și recuperare a decalajelor față de celelalte județe ale Moldovei”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Prin Drumul „Vămii” se vor reabilita și moderniza 48,829 kilometri de drum județean, care fac legătura între actualul proiect de investiții „Regiunea Nord-Est- Axa rutieră strategică 2: Botoșani – Iași” și Vama Rădăuți Prut. Proiectul, estimat la o valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro, va fi finanțat din Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.

„Până la lansarea noilor axe de finanțare din ciclul financiar 2021-2027 vrem să realizăm toată documentația, pentru ca proiectul să fie matur și să ne dea garanția că lucrurile nu vor trena. Infrastructura județului este una dintre principalele priorități ale mandatului meu și nu voi precupeți niciun efort, pentru ca, la final, să avem drumuri bune”, a mai declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.