Pe 2 noiembrie, va avea loc un dublu eveniment cultural dedicat preotului Grigore Diaconu.
Întâlnirea omagială va debuta la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, la ora 09.00, cu Sfânta Liturghie arhierească. Începând cu ora 11.30, sala de conferințe a Hotelului Maria va găzdui o festivitate în debutul căreia Grigore Diaconu va primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani.
Proiectul de hotărâre vizând acordarea acestei distincții a fost inițiat de primarul Cosmin Andrei și viceprimarii Liviu Toma și Bogdan Buhăianu și a fost votat de deliberativul local, în semn de apreciere pentru întreaga activitate dedicată slujirii comunității locale ca preot și ca binefăcător al comunităților sociale nevoiașe și al unor instituții de învățământ și spitale.
Bucuria primirii acestei distincții va fi dublată de lansarea volumului omagial „Măsura Credinței este Fapta”. Prin acest volum omagial preotul Grigore Diaconu marchează împlinirea a 75 de ani de viață și începutul celui de al 55-lea an de slujire duhovnicească. Proiectul editorial îl are drept coordonator pe jurnalistul Traian Apetrei, fost director al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani.
Grigore Diaconu s-a născut pe 21 noiembrie 1948, în satul Munteni – comuna Belcești, județul Iași. Între anii 1962-1967, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, după care, în perioada 1967-1971 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București.
Pe 9 noiembrie 1969, Grigore Diaconu a fost hirotonit preot, în parohia Santa Mare – județul Botoșani, de către Patriarhul Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei.
În perioada 1 ianuarie 1978 – 1 februarie 1990, Grigore Diaconu a fost protopop al Protopopiatului Botoșani, perioadă în care au fost construite 14 biserici. A coordonat lucrările la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Victoria, ctitorie a Patriarhului Teoctist. Au mai fost construite 25 de case parohiale, două case de oaspeți la Mănăstirea Vorona, casa și bisericuța de la Mănăstirea Gorovei. Totodată, au fost pictate 14 biserici și au fost făcute reparații la 77 de biserici.
De la 1 februarie 1990 a fost transferat preot paroh la Biserica Sfânta „Cuvioasă Parascheva”, locul unde a împletit activitatea duhovnicească cu cea socială. Grație relațiilor de colaborare cu mulți preoți din străinătate, au fost aduse în Botoșani ajutoare de sute de mii de lei pentru parohii, case de copii, spitale, grădinițe, cămine de bătrâni. Un proiect de suflet al părintelui Grigore Diaconu este realizarea Secției de Fizioterapie a Spitalului de Copii.
În aprilie 1997 a promovat concursul pentru funcția de director al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe”. Seminarul a fost transformat, grație eforturilor părintelui Grigore Diaconu, într-o unitate de învățământ modernă. În anul 1999 a fost sfințit Paraclisul Seminarului. După cinci ani, a fost construit și un nou corp de clădire, cu o finanțare de 150.000 de euro acordată de Banca Mondială. Din toamna anului 2008, funcționează în cadrul Seminarului Teologic Grădinița cu program prelungit „Îngerașii”.
Grigore Diaconu a acordat o mare atenție calității învățământului teologic și a ajutat mulți elevi seminariști care proveneau din familii cu o situație materială modestă. Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” are absolvenți preoți dedicați care au urcat în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Grigore Diaconu a fost directorul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” până în septembrie 2014.
Părintele profesor Grigore Diaconu își continuă și la această dată activitatea de preot, considerându-i pe enoriași ca făcând parte din marea sa familie.