Tanara a fost convinsa in urma unor discutii pe Messenger, proxenetul chemand-o in Germania ca sa se insoare si spunandu-i ca are acolo o situatie materiala foarte buna.
Judecatorii ieseni l-au condamnat marti la 6 ani de inchisoare pe ieseanul acuzat ca a determinat o educatoare din Iasi sa se prostitueze in bordeluri din Germania, scrie ziaruldeiasi.ro.
Marius Constantin Vantu, de 26 de ani, a fost obligat, de asemenea, sa achite si despagubiri totale de 20.000 de lei si 7.000 de euro victimelor sale.
advertising
Potrivit procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Iasi, educatoarea Alina Vasilica C. l-a cunoscut pe proxenetul Marius Constantin Vantu in primavara anului 2012. Cei doi au discutat foarte mult pe internet, prin intermediul aplicatiei Messenger.
„Inculpatul i-a spus partii vatamate ca in Germania are o situatie materiala buna, din care sa poata asigura un trai decent pentru amandoi si ca detine o locuinta. Totodata, inculpatul i-a declarat victimei ca o iubeste si ca doreste «sa-si intemeieze» o familie”, se mentioneaza in rechizitoriu.
La inceputul lunii septembrie 2012, educatoarea, la indemnul lui Marius Constantin Vantu, ajunge in Germania, acolo unde proxenetul i-a zis, direct, ca va trebui sa practice prostitutia.