FONDURI EUROPENE pentru localitățile afectate de inundațiile din 2018!

Localitățile din zona Moldovei care au înregistrat pagube în urma inundațiilor din vara anului 2018 pot beneficia de sprijin financiar din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.

Cererile de finanțare și documentele justificative se depun în perioada 30 ianuarie-18 februarie 2021, la registratura Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), cu mențiunea „pentru Unitatea de Implementare UI-FSUE”.

„Unitățile administrativ-teritoriale din Regiunea de Nord-Est a României, care au întreprins operațiuni de urgență pentru a înlătura pagubele provocate de inundațiile din vara anului 2018, pot depune, începând de joi, 30 ianuarie 2020, la sediul MLPDA, dosarele cu documentații justificative pentru accesarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene”, se arată în comunicatul de presă transmis de MLPDA.

Oficialii Ministerului susțin că „Instituțiile Prefectului și Consiliile Județene din Regiunea de Nord-Est au fost informate cu privire la posibilitatea accesării acestor fonduri de la Comisia Europeană”.

„Așteptăm ca UAT-urile să depună dosarele cu documentații complete pentru a fi decontate aceste sume din Fondul de Solidaritate pentru refacerea infrastructurii de transport, repunerea în funcțiune a rețelelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare, a stațiilor de epurare, pentru reabilitarea de unități școlare degradate, securizarea infrastructurilor de prevenție și de protejare, diguri, baraje, apărări de maluri, regularizări cursuri de apă, și pentru curățarea zonelor sinistrate, inclusiv a celor naturale”, a spus ministrul Ion Ștefan.

România a solicitat Comisiei Europene finanțare din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru acoperirea pagubelor provocate de fenomenele meteorologice care au afectat Regiunea de Nord-Est a țării în perioada 16 iulie – jumătatea august 2018. Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene este un instrument financiar nerambursabil, prin care Uniunea Europeană susține statele membre în eventualitatea unor dezastre majore naturale. MLPDA a fost desemnat Autoritate de Implementare – FSUE pentru susținerea financiară a localităților afectate de inundații.

Cuantumul alocat României de Comisie a fost de 8,1 milioane euro, din care 4,3 milioane euro pot fi utilizați pentru decontarea operațiunilor de urgență.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.