A locui la bloc se pare ca nu mai este o garantie ca trasnetul nu va lovi si distruge locuinta. Paratrasnetul care ar trebui sa protejeze in astfel de situatii cladirile inalte este uneori doar o amagire pentru locatari. Un botosanean s-a trezit cu garsoniera distrusa de un trasnet care s-a descarcat in instalatia electrica din locuinta sa.
Televizorul lasat in priza in noaptea de miercuri spre joi, cand fulgerele au brazdat cerul mai bine de o ora, il va costa destul de mult pe proprietarul unei garsoniere dintr-un bloc situat pe strada Cornisa.
Si-a gasit in zori locuinta plina de fum de la incendiul produs, potrivit aprecierilor pompierilor sositi la fata locului, de la trasnetul descarcat in instalatia electrica. Televizorul si mai multe obiecte de mobilier au ars mocnit
Garsoniera cu pricina este situata la etajul I. Este o situatie inexplicabila, tinand cont ca fiecare bloc are paratrasnet. De ce nu a fost functional acesta este o intrebare la care va trebui sa se gaseasca raspuns daca, intr-adevar, aceasta este cauza incendiului din blocul respectiv.