Home Actualitate GRAV ACCIDENT pe AUTOSTRADA SOARELUI : Autocar rasturnat, zeci de victime

GRAV ACCIDENT pe AUTOSTRADA SOARELUI : Autocar rasturnat, zeci de victime

23 de persoane au fost transportate la mai multe spitale din Capitala, cu diverse traumatisme, craniene, toracice sau de membre, fracturi deschise, iar patru dintre acestea sunt in stare foarte grava.

Acestea sunt ultimele informatii oferite de reprezentatii cadrelor medicale in urma unui grav accident produs pe A2, la kilometrul 20, unde un autocar s-a rasturnat pe marginea drumului. Acesta se deplasa de la Bucuresti spre Litoral. In autocar se aflau 44 de persoane.

 
Despre imprejurarile in care s-a produs accidentul, reprezentantii Politiei au precizat doar ca ar fi vorba de o acrosare laterala, in accident fiind implicat, pe langa autocar, un autoturism Logan condus de o soferita.

Se pare ca soferita, cand a vrut sa treaca pe o alta banda a drumului, nu s-ar fi asigurat. Unii martori spun ca si soferul autocarului ar avea partea sa de vina pentru ca ar fi  accelerat atunci cand a vazut ca autoturismul a intrat in depasire si tanara conducatoare auto din Logan s-ar fi panicat. In urma acestor sicane in trafic, ar fi fost acrosat autocarul de Dacia Logan.

In aceste conditii soferul autocarului  ar fi pierdut controlul masinii, care a iesit de pe partea carosabila, rasturnandu-se. Urmarile : zeci de raniti in autocar.

In Dacia Logan se aflau trei persoane.

La fata locului au ajuns imediat mai multe echipaje ale politiei, echipaje de interventie si un elicopter SMURD. 29 de persoane au avut nevoie de ingrijire medicale iar 23 au fost transportate la spitalele de urgenta din Capitala.

Patru persoane sunt in stare grava, iar doua in stare foarte grava, fiind intubate.
„Doua persoane au fost intubate”, a precizat medicul Bogdan Oprita, coordonatorul SMURD Bucuresti. Acesta a mai spus ca una dintre cele doua persoane a fost transportata cu o masina de terapie intensiva la Spitalul Floreasca, iar cea de a doua, la celasi spital, dar cu un elicopter SMURD.

Spitalele de urgenta la care au ajuns pacientii : Bagdasar, Floreasca si Pantelimon. Una din victime a fost transportata catre Spitalul Elias.

„Se va face o evaluare la fiecare din spitalele la care au fost transportati pacientii, pentru ca vorbim de un accident grav, din care avem persoane in stare foarte grava. Pot fi si leziuni ascunse, care se vad doar in urma investigatiilor”, a mai declarat medicul Bogdan Oprita, coordonatorul SMURD Bucuresti.

Circulatia a fost intrerupta in zona pentru ca politistii sa faca cercetarile la locul accidentului. La ora 15.00 inca se circula pe o singura banda spre Litoral, in conditiile in care accidentul s-a produs in jurul orei 12.20.

Exit mobile version