Horia Georgescu, seful ANI, ramane in arest ?

Horia Georgescu, seful ANI, a fost retinut de DNA pentru un PREJUDICIU de 75 de MILIOANE de euro. Ce aduc urmatoarele ore pentru acesta?

Astazi urmeaza sa afle daca sederea sa in arest se prelungeste. Seful ANI, Horia Georgescu, a fost retinut de procurorii anticoruptie. El e acuzat de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, care ar fi fost comis pe vremea cand era secretar general al ANI si facea parte din Comisia centrala pentru stabilirea despagubirilor din cadrul ANRP.
 
Sase ore a durat audierea sa. Acesta a fost dus in arestul Politiei Capitalei, parasind sediul DNA intr-o masina a politiei. La iesirea din sediul DNA, Georgescu a afirmat ca nu a luat niciodata bani si ca a fost retinut doar pentru ca „a fost membru in Comisia pentru Stabilirea Despagubirilor” din cadrul Agentiei Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.
 
Cristian Ene, avocatul lui Horia Georgescu, a declarat la iesirea din sediul DNA ca seful ANI se considera nevinovat.
 
„Clientului meu i s-au adus la cunostinta cele doua calitati, cea de suspect, dupa care cea de inculpat, si s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale pentru trei fapte de abuz in serviciu. De asemenea, s-a stabilit si un prejudiciu care, din punctul nostru de vedere, nu este cel real”, a declarat Ene, dupa retinerea clientului sau.
 
„Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, din care facea parte si inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, intocmite de expertii evaluatori, corespunzatoare unui numar de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internationale de Evaluare, a dispozitiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei precum si unele masuri adiacente, in care imobilele pentru care se solicitau despagubiri fusesera supraevaluate. Valoarea totala la care au fost evaluate imobilele supuse despagubirii s-a ridicat, conform expertilor evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ). Din analiza rapoartelor de evaluare in cazul celor 3 dosare a rezultat ca evaluatorii desemnati nu au purtat o corespondenta cu bancile, notarii publici, birourile de carte funciara, agentiile imobiliare etc. privind tranzactiile deja efectuate/certe cu proprietati imobiliare similare”, se arata in comunicatul DNA.
 
„Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a emis in cazul celor 3 dosare titluri de despagubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerintele Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor si nici prevederile art. 10 alin. 6 si 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, supraevaluand bunurile imobile respective cu suma totala de aproximativ 75.000.000 euro, cu aceasta suma fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obtinerea unor despagubiri necuvenite de catre titularii si cesionarii drepturilor de despagubire. In cauza se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane”, se mai precizeaza in comunicatul DNA.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.